Maia Morgenstern, într-un film inspirat din tragedia de la Colectiv
Conform Wowbiz.ro, Maiei Morgenstern i-a fost încredinţat rolul unei mame al cărei copil îşi va găsi sfârşitul într-un incendiu devastator care se declanşează într-un club. Astfel, publicul îşi va aminti de incendiul din clubul Colectiv, tragedia care a îndurerat toată România în toamna anului trecut şi în urma căreia şi-au găsit sfârşitul peste 60 de persoane nevinovate.
„Manifest” este un proiect 100% românesc, un serial de acţiune în stil american. Filmările vor începe în martie anul acesta şi vor avea loc în Sighişoara, Braşov, Sibiu şi Bucureşti, în distribuţie regăsindu-se actorii Maia Morgenstern, Manuela Hărăbor, Sebastian Papaiani, Marius Stănescu, Serghei Mizil, Francisca, actorul american Louis Mandylor şi Luca Bercovici.