Maia Morgenstern despre Sharon Stone: „Nu se întinde nici la bancuri, nici la glume”
Maia Morgenstern face parte din distribuția filmului „What about love”, în regia lui Klaus Menzel, alături de celebrii Sharon Stone și Andy Garcia.
Maia este extrem de încântată de noul proiect cinematografic propus de regizor, mai ales că puțini actori români ajung să fie încluși într-o asemenea distribuție de excepție.
De-a lungul timpului, Maia Morgenstern a avut plăcerea să joace alături de Ștefan Iordache, Monica Bellucci sau Jim Caviezel, Gheorghe Dinică, Leopoldina Bălănuță și mulți alții.
Despre colaborarea cu cei doi actori de peste Ocean, Maia spune că sunt doi oameni profesioniști, știu să comunice și extrem de serioși.
Pe Andy Garcia, Maia Morgenstern l-a perceput astfel: „Cred că este incorect să spunem modest. E un om conștient de valoarea și de talentul lui, care se cuvine să lucreze. Și când ai de lucru, nu încap nici fițe, nici fumuri. Când știi că ai un material important și prețios cu care lucrezi, propriul tău talent, de care se cuvine să fii conștient, nu încape loc de înfumurare. Încape doar preocuparea de a cizela ceea ce ți-a fost dăruit prin har„.
Sharon Stone lasă impresia că este o tipă mai rece, mai distantă, dar este doar o falsă impresie. „E un om extrem de serios, care nu se întinde nici la bancuri, nici la glume, nici la farse. Este un om, o actriță. Adevărul este că nu ne-am adunat la petrecere. Faptul că regizorul a creat o atmosferă plăcută și destinsă, pentru a ne putea, într-adevăr, exprima liber, este extraordinar. A avut intuiția de a lăsa frâu liber imaginației, deci ne-a făcut să ne eliberăm și să încercăm să discutăm pe marginea personajelor„, mărturisește Maia Morgenstern.