Maia Morgenstern, alături de Sharon Stone și Andy Garcia în filmul „What About Love”

31 07. 2012, 18:05

Actrița Maia Morgenstern va juca în filmul „What About Love”, alături de actorii Sharon Stone și Andy Garcia.

Filmările au loc în România, iar actrița româncă va juca rolul directoarei care se va ocupa de fiica celor doi mari actori.

„Dintre actorii români, Maia Morgenstern are rolul cel mai important”, a declarat Bogdan Moncea, directorul de marketing al studiourilor Castel Film.

Sharon Stone

Din distribuție mai fac parte Ioan Ionescu și Radu Iacoban. „Sunt roluri mai mici, dar importante în film, ale unor polițiști”, a precizat Moncea.

Filmările pentru „What About Love” au început deja la Castelul Huniazilor, Peștera Bolboci și pe Transfăgărășan.

Sharon Stone și Demi Moore vor veni în București în zilele următoare și vor sta aici trei săptămâni.