Mai există cele șapte minuni ale lumii?
Singura minune rămasă este piramida lui Keops din Gizeh, Egipt. A fost construită în urmă cu 5.000 de ani, pentru a servi ca mormânt al faraonului și reginei sale.
Cea de-a doua minune au fost Zidurile Babilonului, ce se aflau pe teritoriul Irakului din prezent. Ele au fost construite în anul 600, Î.Hr., de către faimosul rege Nebuchadnezzar. Făcute din cărămidă și înalte de 100 de metri, acum zidurile sunt doar niște ruine.
Cea de-a treia minune a lumii antice a fost statuia lui Zeus din Olympia, Grecia, creată de celebrul sculptor grec Phidias. Monumentul era înalt de 12 metri, în fildeș ornat cu aur, iar ochii zeului erau din diamante prețioase. Însă, nu mai există nicio urmă din monument.
Cea de-a patra minune a fost Templul zeiței Artemis din Efes, situată pe ceea ce este acum teritoriul Turciei. Acoperișul monumentului era susținut de coloane din piatră înalte de 18 metri, iar interiorul templului includea unele dintre cele mai bune lucrări de artă greacă. A fost incendiat în anul 262 D.Hr., odată cu invazia goților.
Cea de-a cincea minune a fost mausoleul din Halicarnas, de asemenea pe teritoriul de azi al Turciei. Monumentul a fost construit pentru guvernatorul local Mausol, care a decedat în 252 Î.Hr. Acesta a avut o structură atât de remarcabilă și valoroasă, încât a căpătat imediat după construcție denumirea de „mausoleu”.
Colosul din Rhodos, o statuie din bronz a zeului soarelui, Helios, este cea de-a șasea minune a lumii. Monumentul avea o înălțime de circa 32 de metri și a fost ridicat pe insula Rhodos. Acesta a fost distrus în urma unui cutremur, în anul 224 Î.Hr.
Cea de-a șaptea și ultima minune a lumii antice este Farul din Alexandria, construit în anul 283 Î.Hr., pe insula Pharos de pe coasta Egiptului. Se crede că acesta avea o înălțime de 180 de metri la bază, cu o lumină ce ghida toate vasele către port. Farul a funcționat peste 1.500 de ani, până a fost dărâmat de un cutremur.