Magul viselor
de Carmina Mareș
Cineva flutura o batista. Roșie, brodata. Ar vrea sa vada cine, dar nu reușește. Se trezește de fiecare data agitata. În fiecare noapte, același vis. La început nu l-a luat în serios. Cu timpul, însa, a devenit o obsesie. Ca sa scape de senzația suparatoare ca i se întâmpla lucruri al caror sens îi scapa, femeia s-a dus la parapsihologul Adrian Antonovici. „Mi-a spus ca n-a avut niciodata o batista roșie. Am sfatuit-o s-o caute, totuși, ca trebuie sa fie prin casa. Ciudat e ca a gasit-o scotocind prin coșul de rufe. În buzunarul de la pantalonii soțului. Era a amantei”, povestește Antonovici.
Inițierea
Adrian Antonovici a aflat ca are puteri paranormale de la 12 ani. Un terapeut din Moldova i-a spus, vazându-l ca are o aura puternica și un coeficient bioenergetic foarte ridicat, pe care-l poate folosi în scopuri benefice. Mai târziu, în studenție, avea sa-și cunoasca maestrul spiritual, Radu Botez. O întâlnire care i-a schimbat viața. Cunoscutul parapsiholog i-a dezvaluit tânarului Antonovici o parte din tainele pe care le ținea, pâna atunci, ascunse. La inițierea în științe oculte, învațaturile se transmit de la maestru la un ucenic, cu condiția ca acesta sa fie cu șapte ani mai tânar. Neaparat cu șapte ani. Nici mai mult, nici mai puțin. Daca nu gasește omul potrivit, își ia secretele cu el în mormânt.
Știința descifrarii viselor
Oniromanția împarte visele în trei categorii. Predictive, premonitorii și profetice. Primele, spune Antonovici, sunt cel mai ușor de dezlegat. Un student viseaza ca va lua examenul de a doua zi. „În cazul lui, informația exista în clipa în care a adormit. Știa ca urmeaza sa dea un examen. Nu știa, însa, ca-l va lua”. La visul premonitoriu, informația nu exista. Este deja o forma de clarviziune, în care subconștientul nu mai joaca nici un rol. „Dupa intensitatea și claritatea informației, încerc sa-mi dau seama de unde vine ea și ce scop are mesajul. Întotdeauna visul este un semn prevestitor. Poate fi un semn de avertizare sau îți înfațișeaza o situație ce urmeaza sa se întâmple”, explica Adrian Antonovici. Visul profetic are mai totdeauna o încarcatura religioasa. Unora le apar în somn altare, cruci, slujbe de botez, cununii sau înmormântari. În 99 la suta din cazuri, informațiile sunt foarte precise și trebuie sa se țina cont de ele. Antonovici este sigur de un lucru. Cine viseaza o biserica arzând, în a șasea zi a celei de-a șasea luni a anului, nu mai apuca șase zile de trait.
Specialist în magie
Adrian Antonovici este singurul parapsiholog din Brașov cu studii de specialitate, având gradul 12 în magie alba, așa cum au numai cinci persoane în toata România. Este specializat în magie alba, parapsihologie, oniromanție, cartomanție, tratamente psihoenergetice prin hipnoza și multe altele. În numerologie mistica are grad de maestru. Când a primit gradul 12 în magie, 21 de parapsihologi și-au dat girul. Daca nu trecea testul, nu-l mai putea da a doua oara și era eliminat, pentru totdeauna, din rândul inițiaților.
Misterele subconștientului
Pentru scriitorul Ion Țugui, cea mai incitanta și mai misterioasa manifestare a subconștientului este visul. În afara de viețuitoarele cu sânge rece, toate celelalte viseaza. Copilaria este marcata prioritar de fenomenele onirice, iar psihiatrii le recomanda oamenilor care nu viseaza sa se prezinte de urgența la un cabinet medical! Fiind o însușire a starii de repaus, visul a fost analizat de specialiști cu un interes aparte. În același timp, însa, mitologiile și religiile îi confera starii onirice o funcție transcendentala de prima marime.
Și psihanaliștii interpreteaza vise
Interpretarea viselor și simbolurilor face parte din metoda psihanalitica de investigare a inconștientului. Psihanalistul C. G. Jung a propus ca metoda de amplificare a visului metoda amplificarii, care consta în asocierea materialului oniric cu elemente extrase din religii, mituri, legende și basme populare. Metoda a fost deja utilizata de Freud atunci când a apelat la ajutorul basmelor în interpretarea viselor unui pacient..(Brasoveanul)