Artistul Magitot va prezenta emisiunea lui Cătălin Măruță de la Pro TV, după ce realizatorul de televiziune a fost confirmat cu COVID-19. În weekend, imediat ce a aflat, prezentatorul și familia lui au intrat în izolare pentru următoarele 14 zile. Cu toate acestea, emisiunea „La Măruță” continuă, live, de la ora 15.00.
După ce și-a pregătit studioul de acasă pentru edițiile următoare, Cătălin a lansat o provocare online: „Cum ziceam ceva mai devreme: lumini am, cameră am, îmi trebuie un om în platou! M-am gândit la prietenul meu, Magitot! E băiat talentat… voi credeți că se descurcă?”. Vechi prieten al emisiunii, Magitot nu a stat pe gânduri și i-a răspuns: ”Tu nu ești acolo, o să fiu doar eu singur cu invitații. Poate dacă mă ajuți și intri și tu, vin”.
Cătălin i-a promis că-i va fi alături, de acasă, în timp ce Magitot va fi în platou alături de invitați, potrivit unui comunicat remis Apropo.
Fanii emisiunii au putut vedea, apoi, pe contul lui Magitot și o confirmare oficială a acestuia: ”Pentru că prietenul la nevoie se cunoaște, mâine îl voi ajuta pe Cătălin să prezinte ”La Măruță”. Mai exact, eu voi fi pe platou și el mă va ajuta de acasă. Ne vedem la 15:00 pe PRO TV”.
CITEȘTE ȘI: „Profu’” și „Las Fierbinți”, printre show-urile care revin în primăvară la Pro TV
Foto: Pro TV