Un important organism judiciar italian, prezidat de presedintele Italiei, a acuzat, miercuri, serviciul secret al armatei de spionare a magistratilor si procurorilor, atât în tara, cât si în strainatate, transmite Reuters.
Presupusele acte de spionaj, care ar fi vizat si o serie de magistrati din Spania si Marea Britanie, au fost comise în timpul mandatului Guvernului Silvio Berlusconi.
Citând documente confiscate în 2006, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), organismul care conduce corpul magistratilor italieni, a declarat ca activitatile agentilor secreti militari (SISMI) ar fi fost menite sa garanteze stabilitate executivului de centru-dreapta.