Magda Pălimariu era cât pe ce să se întâlnească cu ursul
O împătimită a sporturilor de iarnă, prezentatoarea rubricii “Vremea” de la PRO TV s-a întors weekend-ul trecut dintr-o escapadă de 5 zile la munte în două staţiuni din ţară, alături de iubitul ei, Ionuţ. Cei doi au petrecut două zile în staţiunea Vidra, unde au schiat la 2000 de metri altitudine pe cel mai nou domeniu din ţară, apoi au mers la Păltiniş. Nocturna din dotare le-a permis să rămână pe pârtie până seara târziu, însă Magda a avut parte de ceva emoţii: “Nu căzăturile mi-au dat bătăi de cap, ci faptul că o porţiune din pârtie era acoperită de brazi, la care se adaugă şi întunericul de afară, iar nu de puţine ori mi-a fost frică să nu cumva să mă întâlnesc cu vreun ursuleţ rătăcit în drumul meu”.