„Măgarul” DARPA poate susține soldații în misiuni (Video)
DARPA LS3 (Defense Advanced Research Projects Agency – Legged Squad Support System) este capabil să urmeze, independent, un lider de escadron pe orice fel de teren accidentat, de asemenea fiind echipat și cu senzori special de interpretare a comenzilor verbale sau vizuale.
LS3 poate căra aproximativ 180 de kilograme de echipament militar pentru a ușura soldații aflați în misiune, eliminând astfel efortul fizic depus de aceștia, mai ales în zonele cu teren accidentat.
Armata SUA a identificat obosirea fizică drept una dintre primele cinci probleme de eliminat pe cale științifică, iar DARPA LS3 pare a fi o soluție optimă pentru acest lucru.
Urmăriți clipul video de mai sus pentru a observa și a înțelege aplicabilitatea unui astfel de dispozitiv robotizat care să susțină trupele militare în diversele misiuni pe care trebuie să le îndeplinească.