Maestrul si epigonul

11 04. 2005, 15:24
Vineri pe seara, statia lui 21 de la Calea Mosilor, pe sensul catre Bucur Obor. Lume destula si plictisita, elevi scapati de calvarul unei saptamani de scoala, femei cu papornite, functionari diversi care se indreptau spre casa, savurand deja aerul de week-end. Intre

Vineri pe seara, statia lui 21 de la Calea Mosilor, pe sensul catre Bucur Obor. Lume destula si plictisita, elevi scapati de calvarul unei saptamani de scoala, femei cu papornite, functionari diversi care se indreptau spre casa, savurand deja aerul de week-end.

Intre toti acestia isi facusera loc pe refugiu doi pusti care nu aveau nimic de-a face cu atmosfera vag sarbatoreasca, pentru ca ei erau in plina activitate: doi tigani acordeonisti, cam de 16-17 ani (desi, la etnia lor, varsta este ceva relativ), maestrul de care v-am povestit si altadata si un jalnic epigon, afon si lipsit complet de har. S-au avantat vitejeste in tramvai, si-au luat pozitia de lupta si au inceput sa cante, maturand vagoanele de la un capat la altul.

A fost prima oara cand am auzit un duet la acordeon si daca n-ar fi fost diferenta de valoare atat de mare intre cei doi, pesemne ca as fi bifat cu entuziasm in carnetel inca o premiera la care asistam. Asa, insa, m-am enervat (mai ales ca afonul se oprise chiar la urechea mea), dar le-am acordat o bila alba pentru faptul ca nu cantau manele ci numai piese din Bucurestiul interbelic.

Pe cand ma scocioram prin buzunare dupa o hartie de 10 000 pe care sa i-o pun maestrului in sticla de plastic taiata, asezata pe acordeon in chip de cutia milei, suna strident un mobil. Ma uit in jur sa vad ce nebun are o sonerie asa de urata la telefonÂ… si simt ca ma apuca lesinul!

Ei bine, telefonul cu pricina era al epigonului, al tiganusului fara har, al afonului (asa se explica si soneriaÂ…)! Si-a intrerupt cantarea nonsalant, a raspuns cu arhicunoscutul „socheres” si i-a facut si semn maestrului sa lase dracului acordeonul in pace, ca nu se intelege cu omul la telefon.

Realizand pesemne ridicolul situatiei, de cantaret/cersetor pe tramvai care are mobil, cei doi au coborat la prima statie, certandu-seÂ…

Au fost petrecuti de privirile a zeci de oameni, in capul carora se zbateau intrebari existentiale precum: mobiluÂ’ o fi al lui sau o fi ciordit? De ce are asta afon mobil si nu are ala talentatuÂ’? Cat castiga zilnic un acordeonist de tramvaie? Ce i-o fi zis ala de l-a sunat? Or avea si ei pesti, ca si curvele? Cat o sa-l mai suportam pe asta afon pe 21? Unde a disparut ala talentatuÂ’ cateva luni? O fi fost la Paris, in metrou?

In cele din urma, cineva a exprimat cu voce tare ceea ce de fapt ne framanta cel mai tare pe toti: „Ia uite pe ce se duc banii pe care li-i dau, pe mobile, nu pe mancare! Afurisit sa fie cine o mai cotiza la ei!”

Iulia Neacsu