Madrid: Proteste de amploare împotriva măsurilor de austeritate
Protestatarii, convocați prin rețelele de socializare de mișcarea „indignaților”, s-au confruntat cu cordoane de poliție răspândite în tot orașul.
„Oamenii din stradă simt că nu sunt respectați”, a declarat Noelia Urdiales, o educatoare în vârstă de 34 de ani, denunțând „tăierile bugetare în sănătate și educație, împotriva celor mai vulnerabili„.
„Totul este supus sistemului bancar internațional. Aceștia suprimă drepturile oamenilor. Este o persecutare a săracilor”, adaugă Rafael Martinez, un contabil în vârstă de 48 de ani aflat în șomaj de un an.
„Băncile s-au îndatorat dincolo de posibilitățile lor susținând că ar trebui să îi salvăm cu bani noștri„, afirma un mic afiș lipit pe barajul poliției pentru a denunța planul de ajutorare al băncilor negociat cu zona euro pentru o sumă care ar putea atinge o sută de miliarde de euro.
Protestatarii au afișat un banner imens pe care stătea scris „Demisia, PPSOE”, o siglă ce le reunește pe cele ale celor două mari partide spaniole, Partidul popular (PP) și Partidul socialist (PSOE).
Deputații spanioli s-au reunit ieri pentru a dezbate bugetul pe 2013, care prevede economii în valoare de 39 de miliarde de euro realizate prin reducerea salariilor și a indemnizaților de șomaj, creșterea impozitelor și a TVA în timp ce șomajul, care afectează aproape 25 la sută din populați activă, nu încetează să crească.