Madonna își dezamăgește din nou fanii din Australia, anulând încă o dată concertele pe care ar fi trebuit să le susțină acolo în viitorul apropiat.
Aflată în turneul MDNA, artista a anulat a treia oară întâlnirea cu fanii ei australieni, au confirmat cei de la Live Nation, care promovează concertele din turneul Madonnei.
Ei nu au dat nicio explicație pentru schimbarea planurilor: „Turneul Madonnei se va termina în sudul Americii, în decembrie, așa cum am plănuit. Doar atât putem spune deocamdată.”
Madonna a mai ratat de două ori concerte în Australia, în turneele „Confessions” din 2006 și „Sticky and Sweet”, care s-a terminat în 2009 și care a inclus România.
Ultima dată când a concertat în Australia a fost în anul 1993, dar se pare că de data aceasta prețul prea mare al biletelor a fost unul din factorii care au dus la anularea concertului.
Vom vedea dacă această decizie are legatură și cu faptul că Madonna a intrat în conflict cu Partidul francez de extremă dreaptă Frontul Național, care o dă în judecată pentru că a proiectat în concertul din Paris un filmuleț cu lidera formațiunii politice Marine Le Pen, peste care a suprapus o svastică.