Madonna, accidentată la filmarea noului ei videoclip
Madonna s-a accidentat în timpul filmăriii noului ei videoclip, pentru single-ul „Girl Gone Wild”.
Vezi aici imagini cu Madonna accidentată!
Cântăreața, cerută în căsătorie recent de iubitul ei, a pus pe Facebook poze in care apare cu o buză ruptă și mai multe vânătăi.
Ea a căzut în timpul filmării si le-a arătat fanilor aceste răni, în fotografii însoțite de texte: „Vânătăi pe picior de la repetiții… Mi-am rupt buza repetând pentru Girl Gone Wild…Vânătaie în formă de inimă pe fund”.
Madonna – „Girl Gone Wild”
„Girl Gone Wild” este al doilea single de pe cel mai recent album al Madonnei, „MDNA”, lansat pe 2 martie anul acesta.
„MDNA” este al 12-lea album de studio al Madonnei și urmează materialului discografic „Hard Candy”, lansat în 2008.
Madonna este cel mai bine vândută cântăreață a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. Pe 26 august 2009, Madonna a concertat la București, în cadrul turneului „Sticky and Sweet”.