Mădălina Puşcălău a demisionat de la B1 TV
„Da, mi-am dat demisia de la B1 TV. Da, proiectul “Bună seara, România!” de la ora 20, care ar fi urmat să se mute de la ora 21.30, conform noii grile, s-a încheiat”, a scris jurnalista pe pagina sa de Facebook.
Foto: Facebook
„Pot spune că nu mă mai simt parte din acest proiect, nu mai simt că avem un drum comun, nu mai înţeleg şi nu mai rezonez cu multe dintre deciziile conducerii. În plus, influenţa unor personaje toxice este atât de mare încât contaminează întreaga atmosferă a postului”, a mai precizat Mădălina în anunţul făcut.
“Decizia demisiei este generată de mai multe lucruri care s-au întâmplat în ultimul an şi pe care nu le voi detalia, pentru că este o chestiune de respect pentru oamenii cu care am lucrat”, a declarat Mădălina Puşcălău pentru Paginademedia.ro. “Postul are o problemă de management, pentru ca persoane cu decizie în orientarea editorială au atitudini, care nu au legătură cu normalitatea unei redacţii. Sunt foarte multe de spus, foarte multe lucruri frumoase, care au fost distruse acolo, dar chiar nu vreau să dau informaţii din interior, pentru că ar fi împotriva modului în care sunt eu”, a mai spus realizatoarea TV pentru Paginademedia.ro.