Mădălina Pamfile, internată din cauza alcoolului și a calmantelor

16 06. 2012, 13:07

Sunt internată la spital, am ajuns aici noaptea pentru că mi-a fost foarte rău. Nu este doar de la alcool și de la pastile, s-au adunat mai multe. Încerc să-mi revin”, a declarat Mădălina Pamfile.

Surse din anutajul asistentei lui Dan Capatos au mărturisit că oboseala, stresul cu examenul de Bacalaureat, dar și munca ar fi motivele internării ei. Mai mult, aceasta ar fi fost transportată de către o rudă la un spital din Ploiești.

Problemele de sănătate au început miercuri seară, când a fost sărbătorită Daniela Crudu, cu ocazia zilei sale de naștere. Pamfile a întrecut măsura cu alcoolul, lucru care nu doar a trimis-o în spital, dar a și făcut-o să se sărute cu Mihai Mitoșeru și să se facă de râs în platoul emisiunii „Un show păcătos”.

Joi seară, asistenta tv a lipsit motivat de la emisiune, i-a fost rău și nu s-a ridicat din pat, iar pe la ora 02.00 noaptea a fost dusă de urgență la spital