Mădălina Manole a murit
Cel care a anunţat serviciile de urgenţă a fost soţul ei şi,
după ultimele informaţii, aceasta s-ar fi sinucis la locuinţa ei
din Otopeni.
„De când am devenit mamă, mă simt mai puternică, mai curajoasă, mai
plină de vitalitate. Am impresia că, literalmente, sunt în stare să
mut şi munţii din loc. Nu ştiu, parcă până acum, am păşit pe drumul
vieţii în semiobscuritate, iar acum s-a făcut cu adevărat lumină.
Trăiesc împlinirea supremă.
Acum, cercul s-a închis. Sunt o artistă împlinită, sunt o femeie
împlinită, prin iubirea pe care o simt pentru omul de lângă mine şi
prin iubirea pe care o simt venind dinspre el, şi sunt un om
împlinit, prin pruncul pe care l-am zămislit. Acum nu-mi mai doresc
decât ca Dumnezeu să-mi dea forţa să protejez aceste nestemate pe
care le-am dobândit tot prin bunătatea Lui”, declara artista pentru
Formula As acum câteva luni.
După primele informaţii, Mădălina Manole şi-a pus capăt zilelor
ingerând o doză mare de medicamente.