Machiajul care te face mai frumoasa
Chiar daca trasaturile tale sunt departe de a fi ideale, prin machiaj poți corecta aproape toate imperfecțiunile feței. Daca ai fața prelunga, trebuie sa o rotunjești prin machiaj. Acesta se va realiza prin linii ascendente, orizontale.
Fondul de ten, precum și pudra, vor fi folosite în doua nuanțe(în nuanța pielii și cu un ton mai deschis). Nuanța mai deschisa, aplic-o pe obraji și pe maxilarul inferior, apoi pe tample, pentru a crea senzația de largire a frunții. În zonele ramase nemachiate ale feței aplica fondul de ten de culoarea pielii.
Fardul de obraz aplica-l la mijlocul pomeților, în dreptul pupilei, imediat sub pleoapa inferioara, sub forma unui cerc cu diametru de 2 cm. Estompeaza fardul în direcție orizontala înspre tample, pentru a da largime feței.
Folosește doua nuanțe de fond de ten
Daca ai fața mica, trebuie sa te machiezi astfel incat sa o alungești , prin linii ascendente. Pentru conturul obrazului folosește un fond de ten într-o nuanța mai închisa decat cea a pielii.
Începe machiajul de la lobul urechii pana aproape de varful barbiei. În aceasta zona estompeaza bine fondul de ten pentru a nu da impresia de scurtime.
Pentru restul feței folosește un fond de ten mai deschis, de aceeași nuanța cu cea a pielii.
În porțiunile în care ai aplicat fondul de ten mai închis, folosește o nuanța mai închisa de pudra, iar în zonele unde fondul de ten este de culoarea pielii, aplica o pudra în aceeași nuanța cu cea a fondului de ten. Atenție la liniile de demarcație, acestea nu trebuie sa fie vizibile.
Atenție!
Nu rotunji linia spr*ncenelor, prin pensare sau prin conturarea lor cu ajutorul dermatografului, deoarece vei crea aspectul de luna plina. Acestea trebuie sa aiba o linie ascendenta, dar nu foarte lunga.
Noutați pe piața
O piele mai ferma cu Nivea Body Q 10 Noul produs al firmei Nivea are proprietați hidratante deosebite și netezește și catifeleaza epiderma, conferindu-i totodata suplețe. Coenzima Q10 ajuta la restructurarea celulara, iar substanțele active conținute de produs confera fermitate pielii și ajuta la tonifierea musculara.
Preț: 120.000 lei
Un parfum de la Christian
Dior pentru barbatul mileniului lll
Higher este ultimul parfum masculin al Casei Dior, proaspat, aromatic și fluid, a carui mireasma finala contopește notele lemnoase ale moscului și ale lemnului de par.
Prețurile diverselor variante sunt cuprinse între 675.000 lei și 1.998.000 lei
Rețeta de acasa
Lapte de laptuca pentru tenul congestionat Pune o jumatate de litru de lapte la fiert.
Dupa ce acesta da în clocot, ia vasul de pe foc și adauga 100 g de frunze de laptuca. Lasa amestecul sa se infuzeze și strecoara-l.
Frunzele de laptuca oparite, paseaza-le și amesteca-le cu puțin lapte, apoi adauga doua lingurițe de miere.
Aplica masca pe ten și las-o sa acționeze timp de 20 de minute.
Masca poate fi aplicata ori de cate ori tenul este congestionat și iritat. Proprietațile active ale preparatului calmeaza epiderma și-i confera luminozitate.