Luminiţa Gheorghiu şi Ana Ularu sunt mamă şi fiică, în filmul Sunt o babă comunistă
Deşi a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar pentru interpretarea din Moartea Domului Lăzărescu (2007) şi a făcut rolul principal în filmul Poziţia Copilului premiat cu Ursul de Aur la Berlin (2013), Luminiţa Gheorghiu a declarat cu modestie că niciun premiu primit vreodată n-a schimbat-o, ba, din contră, l-a simţit ca pe o responsabilitate în plus pentru ca fiecare rol să iasă perfect. Ana Ularu, una dintre cele mai promiţătoare tinere actriţe ale României, o interpretează pe Alice cea temperată şi familistă. În ciuda faptului că în 2012 a câştigat la Berlin trofeul Shooting Stars, Ana, îşi păstrează realismul pentru că „în meseria asta azi lucrezi şi numele tău e pe buzele tuturor, iar a doua zi te uită”.
Viaţa liniştită de provincie a soţilor Emilia şi Ţucu este dată peste cap atunci când fiica lor se întoarce din Statele Unite, împreună cu logodnicul ei american. Ceea ce ar fi trebuit să fie o întâlnire fericită se transformă repede într-o situaţie complicată şi în acelaşi timp amuzantă. Părinţii fetei află că tânărul cuplu trece prin probleme financiare grave, aşa că sunt dispuşi la orice sacrificiu pentru ca viitoare familie a fiicei lor să nu ducă lipsă de nimic.
Din 16 august, editura Polirom lansează în librăriile din toată ţara bestsellerul semnat de Dan Lungu, Sînt o babă comunistă!, în ediţie limitată. Romanul care a inspirat acţiunea comediei regizate de Stere Gulea este una dintre cele mai traduse cărţi româneşti de după 1989, ediţia în limba franceză fiind dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet în 2008.
O producţie MediaPro Pictures, Sunt o babă comunistă va fi lansat de MediaPro Distribution din 23 august, în cinematografele din toată ţara.