Luminiţa Erga – Soţia perfectă din Arestat la domiciliu

Apropo.ro / 03.03.2008, 00:00
Luminiţa Erga - Soţia perfectă din Arestat la domiciliu
În noul serial de la PRO TV, are doi copii gemeni, aflaţi la vîrsta adolescenţei, pe care încearcă să îi ţină pe linia de plutire, plus un bebe care urmează să apară. Soţul nu e foarte atent cu ea, iar printre pasiunile pe care Nuţi Dumitru şi le recunoaşte se află telenovelele şi activităţile casnice.

Colegul şi soţul ei din serial, Cristi Toma, ne spunea în urmă cu puţin timp că e uşor invidios pe Luminiţa din cauza memoriei ei fantastice. “Cristi a exagerat uşor”, spune cu modestie actriţa. “Sînt doar pretenţioasă, născută în zodia Scorpion, vreau să iasă lucrurile perfect şi, e adevărat, am o memorie, aş spune, exersată”. Ce înseamnă memorie exersată? Luminiţa Erga se uită puţin peste scenariu şi reţine imediat despre ce e vorba într-o scenă. “În şcoală, am început să învăţ poezii lungi, pentru că aşa impresionam şi luam nota 10. În acea perioadă, n-am învăţat eu tot Luceafărul, dar vreo 70 de strofe da. Şi le mai ştiu şi azi”, povesteşte ea. În prezent, Luminiţa Erga nu exersează texte doar pe platouri, ci şi acasă. Soţul ei, Valentin Teodosiu, este tot actor şi o roagă deseori să-i fie şi partener de… script.

Totul despre oltence
Revenind la serialul de la PRO TV, Luminiţa încearcă să fure cîte ceva de la personajul ei, Nuţi Dumitru. “Ea are o familie cu toate problemele unei familii normale de romăni. Suferă din cauza lipsei banilor, are un soţ nu tocmai săritor şi afectuos, doi copii la vîrsta adolescenţei, în plus, e însărcinată. Şi, cu toate acestea, Nuţi dă dovadă de o răbdare extraordinară, e abilă şi înţeleaptă. Şi eu încerc, în viaţa mea, să am răbdare. Din fericire, în realitate, am un soţ extraordinar, înţelept şi cu umor, care ştie să detensioneze perioadele de criză şi cele în care mă apucă nervii, că doar sînt olteancă şi ştim cu toţii că oltenii sînt renumiţi pentru iuţimea cu care le sare ţandăra!”.

Mămică de gemeni
Soţul din realitate nu are doar simţul umorului, ci şi toate calităţile unui tătic de excepţie. Luminiţa Erga şi Valentin Teodosiu sînt părinţii a două fetiţe gemene, Catinca şi Irina, care se pregătesc să înceapă grădiniţa în toamnă. De curînd, Luminiţa şi cele două micuţe au făcut spectacol la emisiunea lui Cătălin Măruţă, “Happy Hour”. “Şi absolut toate vecinele ştiau din timp, de la fetiţe, că mergem la… Măiuţă”, spune mămica mîndră. Dar cum e viaţa cînd ai grijă de doi copii de aceeaşi vîrstă? “Greul a trecut”, povesteşte Luminiţa. “Îmi amintesc că, atunci cînd medicul mi-a spus la ecografie că o să fac gemeni, m-a apucat disperarea. Mă întrebam mereu cum o să mă descurc cu doi. Din fericire, totul a decurs bine pentru că m-au ajutat enorm şi soţul meu şi mama şi atunci nu a fost imposibil să dăm mîncare simultan la doi bebeluşi, să îi îmbrăcăm simultan sau să îi supraveghem”. Apropo de lucruri incredibile… Cu exact un an înainte să se nască fetiţele, Luminiţa a pierdut o sarcină. “Atunci, soţul meu, şi el îndurerat, încerca să mă consoleze: . Şi, fix peste un an, s-au năs­cut gemenele, deşi ceea ce v-am spus pare o poveste SF!”.

Pînă acum, am văzut-o în serialele “La bloc” şi “Om sărac, om bogat”, dar şi în telenovela “Lacrimi de iubire”. În prezent, pe lîngă sitcom-ul “Arestat la domiciliu”, Luminiţa joacă şi la teatrul Nottara în “Scandal la operă”, dar şi la Bulandra într-un spectacol care se ţine deja de 5 ani, “O noapte furtunoasă”, în care ea o întruchipează pe savuroasa Veta

Brodeză şi sufleur la Rîmnicu Vîlcea
Luminiţa a dat admitere la Actorie pentru prima oară în 1988. “Atunci, eram 200 pe loc şi am picat cu felicitări”, îşi aminteşte ea. Ulterior, mama îi spunea în fiecare zi că trebuie să se angajeze, aşa că a devenit brodeză la “Arta popu­lară”. Din fericire însă, în oraşul ei natal, Rîmnicu Vîlcea, s-a înfiinţat înainte de revoluţie Teatrul de stat. Şi Luminiţa a ajuns sufleur. Întîmplarea a făcut să lucreze cu Silviu Purcărete şi aşa a avut ocazia să joace şi pe scenă, dar şi să le sufle celorlalţi actori textul. Şi Alexandru Bindea a colaborat cu teatrul din Rîmnicu Vîlcea şi obiş­nuia să improvizeze mult. Cînd nu mai ştia ce să spună, striga: “Ziluuuuu!”. În traducere, această interjecţie însemna: ”Zi, Lumi­niţa!”. Luminiţa i-a mai suflat ceva timp pînă a dat din nou admitere la Actorie, în Bucureşti, şi s-a regăsit pe lista admişilor.

Actriţa Luminiţa Erga nu are multe în comun cu personajul pe care îl întruchipează. Are însă şi în realitate doi copii gemeni: Irina şi Catinca. Micuţele se pregătesc deja pentru prima provocare din viaţa lor: grădiniţa.

Arestat la domiciliu
luni şi miercuri, 23.15, PRO TV