Documentarul spune povestea cu parfum de basm modern a unuia
dintre cei mai importanţi artişti români contemporani. Ion
Bîrlădeanu, în vîrstă de 62 de ani, este, probabil, singurul
reprezentant autentic al pop art-ului mioritic (în timp ce acest
curent artistic de origine britanico-americană făcea ravagii prin
expoziţiile anilor ’50-’60, în România se sărbătoreau primii ani de
împliniri măreţe). În acelaşi timp, Ion Bîrlădeanu nu are casă.
Doarme pe o saltea murdară la capătul unei ghene de lîngă un bloc
de pe Calea Moşilor. În „locuinţa” sa, Ion adună tot ce consideră a
fi valoros din cele aruncate de vecini şi astfel ajunge să citească
reviste, ziare şi cărţi, obiecte de care ceilalţi par să se
despartă fără regrete.
Mai mult decît atît (şi fapt trecut cu vederea de toţi cei din
jur), Ion şi-a dezvoltat singur talentul nativ pentru desen şi,
începînd cu anii ’60, a creat atît desene cît şi nenumărate colaje
(pe care le numeşte „filmele mele”), care acum, după ce timp de
cîteva decenii au stat ascunse printre gunoaie, sînt pe punctul de
a-i aduce celebritatea internaţională şi de a-l aşeza alături de
marii creatori ai genului (de care, în treacăt fie spus, Ion B. n-a
auzit pînă de curînd) precum Richard Hamilton, Tom Wesselmann sau
Andy Warhol…