Thalia se intoarce pe piata muzicala cu albumul cel mai riscant al carierei sale. Frumoasa actrita si cantareata intentioneaza sa se desparta de imaginea femeii inocente care a caracterizat-o pana in prezent. Si cum poate realiza acest lucru, decat prin cea mai buna arma a sa, muzica?
Noul sau album „Thalia”, care va iesi pe piata pe 21 mai, promoveaza o Thalia noua, rockerita, care nu mai pastreaza nimic din dulcea Rosalinda. Primul sau extras pe single, „Tu y Yo”, poate fi ascultat la posturile de radio din America si are deja si un videoclip. Thalia a inclus in noul sau album trei piese in limba engleza, dar, dupa cum a declarat presei reprezentantul sau oficial, „nu e prima data cand artista canta in engleza. A mai facut-o si in albumul „Nandito Akko” (1996), destinat pietei asiatice, a interpretat coloana sonora a filmului „Anastasia”, in engleza pentru piata europeana, in spaniola, pentru America Latina si Spania, si in portugheza, pentru Brazilia si Portugalia.”
Tot pentru acest album, Thalia a realizat un duo cu Marc Anthony, la piesa „The Mexican 2002”, dupa o idee originala a sotiei lui Tommy Mottola. Incepand cu 19 mai, Thalia va pleca intr-un turneu de promovare a noului sau album, in Franta, Spania, Portugalia, Grecia, Ungaria, S.U.A., America Latina si Asia.
Sursa: