Antrenorul Luis Aragones a fost numit, joi, la conducerea tehnica a echipei naționalei a Spaniei, în locul lui Inaki Saez, care a demisionat dupa eliminarea selecționatei iberice de la Euro-2004, a anunțat Federația Spaniola de Fotbal (RFEF).
„L-am contactat pe Luis Aragones pentru a-i propune funcția de selecționer și el a acceptat”, a declarat președintele RFEF, Angel Maria Villar, care a adaugat ca tehnicianul echipei Real Mallorca a fost acceptat în unanimitate de membrii comisiei însarcinate sa aleaga un nou selecționer.
Aragones, care va pregati naționala Spaniei pe perioada preliminariilor Cupei Mondiale din 2006, era antrenorul echipei Real Mallorca din octombrie 2003. El a participat la cel puțin 1.000 de meciuri în prima divizie a campionatului Spaniei, ca jucator sau antrenor.
„I-am comunicat decizia noastra președintelui clubului Mallorca, care a acceptat sa faca un efort pentru binele fotbalului spaniol”, a mai spus Angel Maria Villar.
Aragones, care va împlini 66 de ani pe 28 iulie, a mai antrenat, de-a lungul carierei, echipe ca Atletico Madrid, FC Barcelona, Espanol Barcelona, FC Sevilla, Betis Sevilla, Valencia și Oviedo. El a cîștigat Cupa Intercontinentala (1975), un titlu național (1977) și de patru ori Cupa Spaniei.
Ca jucator, Aragones a evoluat la echipele Atletico Madrid, Oviedo și Betis Sevilla și a acumulat 11 selecții în echipa naționala.
Inaki Saez și-a prezentat demisia, vineri, la cinci zile dupa ce Spania a fost eliminata în faza grupelor la Euro-2004. Inaki Saez anunțase, marți, ca va continua sa antreneze Spania pîna la Cupa Mondiala din 2006, dar aceasta decizie a fost aspru criticata de mass-media și de suporteri.Â
Inaki Saez a preluat selecționata iberica dupa plecarea antrenorului Jose Antonio Camacho, dupa Cupa Mondiala din 2002.
Mediafax