Lucian Bute s-a însurat (Poze)
Pugilistul Lucian Bute și iubita sa Elena au spus „da”, în după-amiaza zilei de sâmbătă, pe covorul roșu întins special pentru ei în curtea Caselului Catacuzino.
Cel care a oficiat ceremonia a fost chiar primarul din Bușteni, Emanoiul Savin, un prieten apropiat al mirilor și, acum, și nașul lor. Alături le-au fost familile și alți 70 de prieteni.
Pentru acest eveniment, Elena Aprozeanu a îmbrăcat o rochie din dantelă cu pietre prețioase, iau Lucian a optat pentru un costum simplu și un papion verde, asortat cu ținuta partenerei sale.
După ceremonie, petrecerea a continuat la castel, alături de prieteni și de colegi sportivi, printre care s-au numărat judoka Alina Dumitru, luptătorul de kick box Ionuț Iftimoaie, fostul președinte al Federației Române de box Rudel Obreja, afaceristul Frank Timiș și soprano Irena Momchilova.
„Au fost emoții chiar foarte mari, dar mă bucur că am făcut acest pas. Așteptam de opt ani de zile acest moment și sunt fericit, sunt foarte fericit”, a spus Lucian Bute.