Lucescu dorit de Besiktas
Conducerea clubului Beșiktaș dorește sa-i ofere tehnicianului român Mircea Lucescu postul de antrenor principal al acestei formații, a anunțat cotidianul „Turkiye”.
Potrivit cotidianului citat, responsabilul gruparii turce, Mete Duren, a declarat ca pe 6 mai se va lua o decizie referitoare la persoana care va prelua postul de antrenor principal al echipei Beșiktaș, în locul germanului Christoph Daum. În cazul în care Lucescu nu va accepta oferta clubului din Istanbul, o alta varianta este francezul Jean Tigana, care este în prezent antrenorul echipei Fulham.
Mircea Lucescu va avea, luni, o întrevedere cu președintele clubului Galatasaray, Ozhan Canaydin, în cursul careia va decide daca va ramîne sau nu în funcția de antrenor principal al echipei din Istanbul. Cotidianul „Turkiye” noteaza ca Canaydin dorește ca Fatih Terim sa fie, în sezonul urmator, antrenorul echipei din Istanbul, însa vicepreședintele acestei grupari, Ali Durust, și Burak Elmas, care este membru al Consiliului de Administrație, se opun, spunînd ca Mircea Lucescu ar trebui sa ocupe în continuare aceasta funcție.
Un procent de 35,1 la suta (3.639 de persoane) din cei 10.377 de participanți la un sondaj de opinie realizat pe site-ul „Galatasaray.com” dorește ca Mircea Lucescu sa ramîna în funcția de antrenor principal al echipei Galatasaray, în timp ce 6.738 de persoane (64,9 la suta) din aceștia cred ca Fatih Terim ar trebui sa preia acest post.
Potrivit cotidianului „Akșam”, suporterii echipei Galatasaray vor purta, în timpul meciului de sîmbata, cu Yimpaș Yozgatspor, ultimul din actuala ediție a campionatului Turciei, tricouri speciale, care vor avea trei stele și urmatoarele inscripții: „Recunoaște-ți capitanul” și „Cunoaște-ți gradul”.