Lucescu critica conducerea tehnica a echipei naționale
„Am ramas stupefiat de maniera în care se lucreaza la lot. Înainte de meciul cu Olanda, am jucat cu Șahtior contra echipei AZ Alkmaar, care are patru jucatori la echipa naționala. A venit antrenorul la meci, dar pe mine nimeni nu m-a contactat, nimeni nu a venit sa vorbeasca cu mine”, a spus Lucescu, în cadrul emisiunii Nașul de la B1TV.
Tehnicianul a precizat ca, în cazul în care ar fi fost contactat de conducerea tehnica a naționalei, poate ca i-ar fi spus ce l-a surprins în evoluția jucatorilor olandezi convocați pentru meciul cu reprezentativa României. „Am primit gol la Șahtior din corner dupa un meci pe care l-am dominat și ca din doua faze fixe ne-au marcat doua goluri”, a adaugat Lucescu.
Mircea Lucescu a subliniat ca nu va reveni niciodata la conducerea tehnica a echipei naționale, pe care a antrenat-o în perioada 1981-1986. „Am declarat-o de foarte multe ori și îmi mențin declarația: eu la echipa naționala nu ma voi întoarce niciodata. Am fost prea tare legat de ea”, a afirmat Lucescu.
Tehnicianul a menționat ca a primit la club o înștiințare în care scria ca cei patru jucatori români, Ciprian Marica, Cosmin Barcauan, Razvan Raț și Flavius Stoican, sunt convocați la echipa naționala. „Apoi, vineri sau sâmbata, eu am aflat abia dupa meciul cu Dinamo Kiev, ni s-a spus ca doi jucatori chemați nu mai sunt la echipa naționala. Cineva de aici este incredibil de nepregatit pentru a fi un conducator. Nu ma refer la antrenorul echipei naționale, adjunctul echipei naționale, directorul echipei naționale. Vrei sa scoți doi jucatori? Dai telefon la antrenorul principal și îi spui și el îi pregatește. Nu întâmplator Marica era atât de nervos. I-am spus ca se va duce la echipa naționala, trebuie sa fie la echipa naționala și atunci el mi-a spus ca nu mai este la prima reprezentativa”, a spus Lucescu.
Tehnicianul considera ca atacantul Ciprian Marica are probleme foarte mari. „Sunt șase meciuri de când îl trimit în fața și nu creaza nimic”, a adaugat Lucescu.
Mircea Lucescu a facut referiri și la portarul primei reprezentative, Bogdan Lobonț, despre care a spus ca l-a promovat la Rapid, atunci când acesta avea 18 ani. „A fost adus de Grigore Sichitiu de la Hunedoara. A crescut foarte bine, s-a comportat bine. Din pacate a plecat prea devreme. Este un jucator cu calitați extraordinare. A intrat într-un angrenaj în care pregatirea lui nu a reușit sa îl domine”, a declarat Lucescu.
Antrenorul a precizat ca, atunci când a preluat conducerea tehnica a echipei Șahtior, a intenționat sa îl aduca la aceasta formație și pe Lobonț. „Când am ajuns la Șahtior și aveam nevoie de un portar, primul lucru pe care l-am facut a fost sa îl sun pe Lobonț și sa îi spun sa vina cu mine. El mi-a spus ca trebuie sa-i dau telefon lui Victor Becali și i-am spus: «Daca Victor Becali te-a crescut pe tine, te-a promovat, atunci stai cu el». Și am avut dreptate, pentru ca în momentul de fața nu joaca. Cred ca Lobonț putea sa fie mult mai bun decât este în momentul de fața. El va deveni un jucator excepțional dupa vârsta de 27 de ani”, a adaugat Lucescu.
Mircea Lucescu i-a caracterizat și pe ceilalți componenți ai echipei naționale. „Florentin Petre este un produs la propriei pasiuni, fara mari calitați, dar cu o inima cât șapte, pe care orice antrenor și l-ar dori în echipa. În ceea ce-l privește pe Chivu, calitatea lui este indiscutabila. Mirel Radoi ar fi trebuit lasat sa se transfere în strainatate. El și-a facut datoria fața de Steaua și este momentul sa fie lasat sa joace la o echipa mare, ceea ce ar schimba cariera lui în sens pozitiv pentru echipa naționala. Este un jucator serios”, a afirmat Lucescu.
Tehnicianul considera ca fotbalistul stelist Dorinel Munteanu este fantastic. „Jos palaria pentru întreaga lui cariera”, a precizat Lucescu, care a spus ca a ramas impresionat de calitațile atacantului Nicolae Mitea. „Are un simț al golului, al poziției și un oportunism cum n-am mai vazut. Frâneaza pe cinci centimentri. Pur și simplu îi hipnotizeaza pe adversari. În ceea ce-l privește pe Cosmin Contra, nu pot sa înțeleg cum a pierdut din calitațile pe care le avea când juca la Deportivo Alaves. Marius Niculae s-a întors, dar înca este departe. Accidentarile au fost prea lungi. Razvan Raț este un jucator impulsiv, un oltean caruia daca îi arați degetul se enerveaza. A fost o vreme când era în vederile clubului Real Madrid pentru înlocuirea lui Roberto Carlos”, a adaugat Lucescu.
Mircea Lucescu crede ca Ovidiu Petre era „un metronom” la Galatasaray, unde a avut evoluții foarte bune. „Foarte bun la cap. Puțin cam lent pentru acest nivel, dar compensa cu experiența. Adrian Mutu a fost speranța mea dintotdeauna. Sper sa fii învațat din tot ceea ce s-a întâmplat. În jurul lui și al lui Chivu trebuie sa se strânga echipa”, a precizat Lucescu.
Mircea Lucescu a afirmat ca i-a apreciat pe agenții Ioan și Victor Becali pentru ca au reușit sa perfecteze și transferurile unor jucatori care nu aveau valoare pentru noile lor echipe, însa doar pâna la un moment dat. „Din pacate, din aceasta cauza s-a pierdut piața din Spania. S-au dus jucatori cu toptanul. Datorita lui Adrian Ilie s-au dus și alții. Când am fost în perioada Rapid, s-au transferat jucatori de aproape noua milioane de dolari, de la Rapid, care juca la retrogradare tot timpul și nu se gândea vreodata sa faca transferuri”, a precizat Lucescu.
Tehnicianul a menționat ca i-a facut cunoștința lui Ioan Becali cu patronul clubului Internazionale Milano, Massimo Moratti, și a amintit de modul cum a ajuns la conducerea tehnica a echipei Galatasaray. „M-a chemat Moratti la Inter, l-am invitat și pe el și i-am spus: «Uite e mai bine sa-l cunoști pe Moratti». N-am avut nici un contract, nici o obligație”, a spus Lucescu.
Mircea Lucescu a afirmat ca, dupa ce a semnat contractul cu Galatasaray, Becali i-a spus ca comisionul sau este de 300.000 de dolari. Lucescu a precizat ca în sezonul 2000-2001 clubul Galatasaray a avut mari probleme financiare. „În anul când au câștigat Cupa UEFA au bagat bani și au ajuns la datorii de peste o suta de milioane de dolari. În anul acela nu ne-a platit pe nici unul. Am luat banii din acel an, de la Galatasaray, când eram la Beșiktaș. Dupa ce am luat campionatul, a venit ca antrenor Fatih Terim, pentru care ei au un adevarat cult. Dupa ce am câștigat campionatul, le-am spus la revedere, nu am vrut compensații și imediat m-a luat Beșiktaș”, a declarat Lucescu.
Tehnicianul a explicat cum a fost abordat de catre conducerea clubului Beșiktaș și a menționat ca Ioan și Victor Becali s-au suparat pe el pentru ca nu i-a chemat la negocieri. „Cei de la Beșiktaș au spus: «Cu tine discutam, pentru ca ești destul de matur. Nu avem nevoie de altcineva»…. Ei (n.r. – Ioan și Victor Becali) s-au suparat pentru ca nu i-am chemat. Le-am spus ca îl iau pe Pancu, care este jucatorul lor, și sa se mențina la nivelul jucatorilor. «Sunteți impresari de jucatori, nu de antrenori»”, a spus Lucescu.
Mircea Lucescu a menționat ca dupa ce a semnat contractul cu Beșiktaș, nu i-a mai vazut pe cei doi impresari timp de un an. „Când eram la Galatasaray, m-a sunat (n.r. – Ioan Becali) și mi-a spus: «Uite, vrea sa te cunoasca neaparat Ahmetov». Eu am raspuns: «Daca vrea sa ma duc acolo, nu ma duc pentru ca vreau sa câștig campionatul». Anul urmator, dupa ce am câștigat titlul cu Beșiktaș, Rinat Ahmetov i-a spus lui Becali ca vrea neaparat sa se vada cu mine și eu i-am spus din nou: «Da, dar nu ma duc pentru nimic în lume. Îți fac ție un serviciu, vad cum este el, fac cunoștința cu el, vad structura»”, a declarat Lucescu.
Tehnicianul român a precizat ca, dupa aceasta discuție, s-a deplasat la Donețk și a explicat cum au decurs negocierile pâna când a ajuns sa semneze un contract cu gruparea ucraineana.
„Ahmetov nu putea sa creada și spunea: «Te rog, pentru orice suma. Te urmaresc de patru ani. Îmi doresc foarte mult. Știu cum ești și ce faci». I-am spus ca am o obligație fața de Beșiktaș, ca trebuie sa ramân și al doilea an, ca aceasta echipa joaca în Liga Campionilor, unde nu a mai jucat de foarte mult timp. M-am întors la Istanbul, unde m-am trezit, dupa o saptamâna, cu Ahmetov. Venise la Istanbul pentru trei ore. I-am spus ca nu pot sa vin deocamdata și ca voi veni anul viitor. Mi-a spus: «Daca mai ramâi, nu te vor lasa sa câștigi înca un campionat. Te vor mânca. Nu vor accepta niciodata ca un român sa câștige patru campionate». … În aprilie m-a sunat din nou și a trimis avionul dupa mine la Chișinau, ca sa nu fie la Istanbul, și m-a dus la Donețk. La Donețk a insistat din nou, i-am spus sa ma lase sa termin campionatul și ca nu semnez nimic înainte. M-am dus la Istanbul pentru ultimele trei meciuri, dupa care am plecat direct în Italia. El a aflat, mi-a trimis avion la Verona. Din nou mi-a spus: «Tu vii. Nu vine absolut nimeni cu tine. Nu vreau sa știe nimeni. Vii, semnezi, nu știe nimeni, ai plecat imediat». Am cerut aprobarea președintelui meu de la Beșiktaș, i-am spus ca îi las totul și atunci ei (n.r. – Ioan și Victor Becali) s-au suparat ca nu m-am dus cu ei, dupa care au început acele declarații absolut aiurea”, a afirmat Lucescu.
Mediafax