Loredana își va împărtăși secretele muzicale tuturor copiilor care vor vizita Atelierul de Voce și Muzică.
Artista lansează o invitație în lumea magică a cântecului și îi provoacă pe cei mici să își descopere talentul muzical sau pur și simplu să își petreacă ziua în compania sa și a profesorilor deja cunoscuți de la Atelierul de Voce și Muzică, în perioada 6-10 aprilie, dedicate programului „Școala Altfel”.
„Nimic nu e greu, atunci când visele sunt îndrăznețe. Tehnica vocală completă (CVT) m-a schimbat nu doar prin modalitatea de predare, cât și dincolo de scenă. Profesorul și elevul sunt egali, iar în CVT nu există situație care să nu poată fi soluționată. Vocea răspunde imediat atunci când tehnica este folosită corect„, a spus Lucia Ciubotaru, profesor autorizat CVT.
Oana Brutaru, vocal coach, a declarat: „Sunt bucuroasă că pot transmite această tehnică vocală revoluționară, tuturor celor care doresc să crească din punct de vedere muzical și artistic. Sunt convinsă că putem ajuta și inspira cât mai mulți oameni, indiferent de vârstă„.
„Vreau să ne depășim barierele impuse de propria persoană și să dezvoltăm capacități nebănuite. Tehnica vocală completă m-a ajutat să mă descopăr și să trec peste momentele dificile din concursul Vocea României, unde am ajuns până în finală. Dincolo de această experiență, m-a inspirat și mi-a lărgit orizontul„, a explicat și Maria Hojda.
Monica Goicea, profesor de vioară: „Pe durata cursurilor urmăresc să îmbin metoda de predare a instrumentului cu abordarea unei posturi cât mai relaxate, în timpul cântatului. Plictiseala și rigiditatea nu își au locul atunci când studiem vioara, ci transformăm învățatul într-o pasiune pe viață„.
Simona Strungaru, profesor de pian: „Cântatul la pian ne ajută să dezvoltăm capacitatea de concentrare și de selectare a celor mai importante informații. La fiecare curs încerc să pun accent pe formarea unei tehnici instrumentale solide, în care dragostea pentru sunet să primeze și să stimuleze imaginația sonoră„.
Pe 25 aprilie, adulții pasionați de muzică vor avea șansa să fie antrenați de Lucia Ciobotaru, profesor autorizat CVT și cea care îi este alături Loredanei pentru pregătirea scenică. Din program nu vor lipsi workshopuri CVT și un masterclass pentru cântăreți.
Ulterior acestei date, reprezentații școlii vor anunță o zi dedicată și actorilor sau cântăreților de teatru, care vor avea la dispoziție cursuri speciale de CVT. În limita locurilor disponibile, workshopurile vor fi gratuite, atât pentru părinți, profesori, copii, cât și pentru avansați.
În lunile februarie și martie, Loredana a fost plecată în turneu cu show-ul „Reveria”, prin mai multe orașe din România, dar și în Chișinău. Mai mult decât atât, Loredana pregătește un nou single, ce va fi lansat în curând.