„Lord of the Rings”: S-au încheiat filmările la cel mai scump serial din istorie
Filmările pentru “Lord of the Rings”, cea mai scumpă producție de televiziune din istorie, s-au încheiat în Noua Zeelandă. Serialul, cu un buget de 860 de milioane de dolari, a fost anunțat inițial în 2017 și, în ultimii trei ani, producătorul Amazon nu a furnizat foarte multe informații despre acesta.
Filmările au debutat în cele din urmă în primăvara acestui an. Însă nici măcar Pământul de Mijloc – respectiv Noua Zeelandă – nu a fost ferit de pandemie, iar echipa de producție și distribuția au fost nevoiți să întrerupă lucrul o lună mai târziu.
Din fericire, filmările au fost reluate în cele din urmă, iar, la începutul acestei săptămâni, regizorul JA Bayona a publicat pe contul de Instagram “ultima fotografie în Noua Zeelandă”.
Bayona a regizat primele două episoade ale seriei și este producător executiv, alături de partenerul său Belén Atienza. Având în vedere rolul atât de important jucat de Bayona în producția serialului, plecarea sa din Noua Zeelandă indică faptul că filmările s-au încheiat.
Totuși, doar pentru că filmările în Noua Zeelandă au ajuns la final, acest lucru nu înseamnă că serialul va avea imediat premiera pe micile ecrane. Urmează postproducția și efectele speciale.
Amazon a confirmat deja că serialul va avea mai mult de un sezon.
Producția Amazon se bazează pe povești scrise de J.R.R. Tolkien a căror acțiune o precede pe cea din trilogia “Stăpânul Inelelor”, filmată tot în Noua Zeelandă. Trilogia, regizată de Peter Jackson, a primit 17 premii Oscar și a avut încasări de peste 3 miliarde de dolari la nivel mondial.
CITEȘTE ȘI: Regizorul Peter Jackson a dezvăluit primele imagini din documentarul despre The Beatles
„Moarte lui 2020”: Trailerul satirei dedicate de creatorii „Black Mirror” acestui an
Noul film din franciza „Mad Max”, „Furiosa”, va fi lansat în 2023
FOTO: Profimedia