Lora, surprinsă cu iubitul secret! Cine este acesta
Cu toate acestea, paparazzii Spynews.ro au pus mâna pe dovada pe care o aştepta o ţară întreagă. Mai exact, Lora a fost surprinsă, într-o dimineaţă, după un chef , cum îl poftea în casa ei pe bărbatul pe care îl tot ascunde.
Este vorba de Ionuţ Ghenu, managerul ei. Zvonurile potrivit cărora Lora se iubeşte cu Ionuţ Ghenu, tour-managerul ei, nu sunt de azi sau de ieri, ci au apărut chiar înainte de divorţul artistei de Dan Badea. A negat atunci că între ei este ceva mai mult decât o simplă relaţie de prietenie şi neagă şi acum, deşi s-a afişat la braţ cu el la evenimente mondene. Invitată la „Un show păcătos”, Lora nu a spus încă ce toată lumea aştepta să afle de la ea, ci dimpotrivă a susţinut din nou că nu sunt împreună.
„Ne distrăm foarte tare împreună, dar deocamdată doar atât. Încă nu m-am combinat cu el. Noi am ştiut că suntem urmăriţi şi am ştiut foarte bine ce facem. Eu merg cu Ghenu la braţ, nu mă ascund de nimeni. E un bărbat cu care te poţi mândri. Toată lumea îi zice pe numele de familie. Numele lui complet e Ghenovici, e sârb. Am luat un băiat periculos, pentru că am nevoie să mă apere. Poate vorbiţi voi cu el să facă ceva, să-şi facă curaj! O să rămân singură în condiţiile astea! Sunt o femeie liberă şi înconjurată de o grămadă de persoane care mă iubesc”, a spus Lora la Antena 1.