Lora se transformă într-o „fiară”

16 01. 2014, 07:00

În megaproducţia „Viaţă de soldat”, care se va desfăşura pe cel mai dorit, haios şi alunecos spaţiu – planul înclinat la 22,5 grade, Lora va juca alături de ceilalţi colegi de echipă care sunt distribuiţi în următoarele roluri: Soldatul (Cătălin Bordea), Iubita soldatului (Ana Odagiu) şi Maiorul (Andrei Ştefănescu).

Soldatul este vizitat, după o zi de instrucţie serioasă, de iubita sa pe care nu a mai văzut-o de multă vreme când, pe neaşteptate, intră peste ei Maiorul. Femeia se vede nevoită să se ascundă sub pat, pentru că vizitele sunt interzise în unitate.

Maiorul descoperă sub pernele soldatului câteva reviste deocheate şi se hotărăşte să-i facă acestuia o surpriză: îi aduce o domnişoară (Lora) care să-i ofere o seară romantică. Pe planul înclinat, Lora devine o „fiară” şi, plesnind din bici, începe să facă instrucţie cu cei doi barbaţi.

Ce reacţie are iubita soldatului la apariţia dansatoarei, vedeţi duminică, 19 ianuarie, de la ora 20.30, la „Totul e permis”.