Logan a iesit pe strada

Apropo.ro / 16.09.2004, 13:46
Logan a iesit pe strada
Comenzile pentru Dacia Logan depasesc deja 13.000 de unitati. Ce motorizari si culori prefera romanii aflati din acest material. Dacia Logan se vinde ca painea calda. Marti, 14 septembrie deja fusesera livrate la clienti 959 de masini, in vreme ce comenzile ferme au depasit 13.000 de

Comenzile pentru Dacia Logan depasesc deja 13.000 de unitati. Ce motorizari si culori prefera romanii aflati din acest material. Dacia Logan se vinde ca painea calda. Marti, 14 septembrie deja fusesera livrate la clienti 959 de masini, in vreme ce comenzile ferme au depasit 13.000 de unitati.

Cea mai ceruta motorizare este de 1.4 litri, care reprezinta doua treimi din vanzari. Explicatia poate consta in faptul ca performantele dinamice sunt destul de apropiate, cu ale propulsorului de 1.6 litri, in conditiile unei diferente de pret de 400 de euro pentru echipari identice. Un alt motiv ar putea fi consumul de carburant.

Astfel, Logan 1.4 reclama – potrivit constructorului – 9.2 litri/100 km in ciclu urban, fata de 10 litri/100 km in cazul motorului de 1.6 litri. Diferenta nu este foarte mare, dar un consum mai mic de 10 l/100 km poate deveni si un factor psihologic, de influentare a clientului. In cazul ambelor motorizari, cele mai bine vandute versiuni de echipare sunt varfurile de gama Laureate si Ambition cu o pondere de 60%. Situatia denota un aspect important: romanii isi doresc masina cu instalatie de aer conditionat (disponibila doar pe aceste versiuni). In plus, versiunile mai bine dotate ofera computer de bord, semnal optic pentru portiere deschise, proiectoare de ceata, oglinzi retrovizoare exterioare cu reglaj electric si degivrare.

Dupa cum se observa, cu mici exceptii, este vorba de echipamente care nu au mai fost nicioadata montate pe un automobil Dacia. Aici se adauga evident ABS-ul si geamurile spate cu actionare electrica, disponibile exclusiv pe Logan 1.6 Ambition. Gri perla este de departe cea mai ceruta culoare – de altfel aceasta nuanta a fost si este extrem de apreciata pe modelul Solenza – urmata de Rosu Toreador si Rosu Passion (culoare nemetalizata).

Conducerea Dacia estimeaza ca pana la sfarsitul acestui an se vor vinde aproximativ 18.000 de modele Logan.

Autoshow

Tags: