Locul nașterii: marele ecran

Nu sunt puțini românii care au emigrat în Occident ori în America și au intrat în lumea filmului, ca actori, regizori, producatori, distribuitori sau chiar cronicari de film.

Unii și-au împlinit pur și simplu talentul, împiedicat sa se manifeste fie din cauza saraciei, fie din cauza razboiului, fie din cauza regimului comunist ce a urmat, în timp ce alții au avut satisfacția sa devina bogați și celebri într-un fel în care n-ar fi visat niciodata în țara natala.

Ciudat e însa ca majoritatea celor ce au plecat, oricât de frumoase cariere ar fi devenit în țarile de adopție, sunt aproape necunoscuți în România, indiferent daca au emigrat acum câțiva ani sau acum câteva decenii.

Regizorul Jean Negulesco e poate singurul a carui faima de peste ocean a trecut și în România; în rest, șansele ca originea româneasca a vreunui om de cinema din strainatate sa trezeasca interes în România se reduc la cazurile când de pe urma averii respectivului ar putea câștiga niște eventuali moștenitori.

Itek Domnici, cunoscut în lumea filmului sub numele de I.A.L. Diamond, este singurul român care a primit în timpul vieții premiul Oscar, cea mai mare distincție cinematografica din lume.

Premiul i s-a acordat pentru scenariul celebrei pelicule „Apartamentul”, cu Jack Lemmon în rolul principal, film care a avut 10 nominalizari la Oscar.

De-a lungul carierei sale, a scris scenarii pentru producții remarcabile, iar replicile create de el au fost rostite de monștri sacri ai marelui ecran, precum Marilyn Monroe, Gary Cooper, Susan Sarandon sau Walter Mathau.

Despre Diamond n-au știut ca este român, pâna în ziua de astazi, nici critici de film cu nume sonore din țara. Itek Domnici a venit pe lume în 27 iunie 1920, în mica localitate Ungheni. Nici prin gând nu i-ar fi trecut atunci cuiva ca firavul baiețel va ajunge, peste niște ani, sa scrie scenarii pentru vedetele de la Hollywood.

Plecata în SUA pe când Itek avea 9 ani, familia Domnici s-a stabilit în cartierul newyorkez Brooklyn. Tânarul a urmat una dintre cele mai prestigioase școli din acea vreme, Columbia University, unde a studiat jurnalismul și a ieșit repede în evidența.

„Era unul dintre cei mai deștepți din clasa și putea sa faca medicina, dar lui îi placea sa scrie”, își amintea, peste ani, Ronald Hunter, un fost coleg și prieten al lui Itek.

În colegiu și-a schimbat numele, în I.A.L. Diamond (I de la Itek, iar celelalte inițiale fiind alese pentru ca „sunau bine”, a marturisit el mai târziu), dupa ce i s-a spus ca Itek Domnici e un nume cam prea evreiesc și i-ar putea crea probleme în cariera.

Dupa studii, a plecat la Hollywood, unde a colaborat la scenariile mai multor filme de mâna a doua, primul mai important fiind „Never Say Goodbye” (1944), cu Errol Flynn. Angajându-se la 20th Century-Fox, s-a specializat în scenarii pentru comedii: „Love Nest” (1951), „Monkey Business” (1952) și „Something for the Birds” (1952).

Fratele mai mic al lui Billy Wilder

În 1957, Diamond a început sa colaboreze cu unul dintre cei mai cunoscuți regizori de la Hollywood, Billy Wilder, iar acest lucru i-a schimbat definitiv cariera. Wilder l-a descoperit pe Diamond printr-o schița pe care acesta a publicat-o într-o rubrica de umor din SWG Bulletin – o revista a scenariștilor de film (Screen Writers Guild).

„Nu am vorbit niciodata despre lucruri personale. Asta a fost partea cea mai frumoasa. Eu veneam dimineața, el venea dimineața: el citea Hollywood Reporter, eu Variety, apoi citeam ziarele economice și ne apucam de treaba fara multa palavrageala. Era un tip discret, nu genul cu care discuți despre dentist – dar foarte corect; pentru mine a fost ca un fel de frate mai mic”, spune Billy Wilder într-un interviu din 1986.

Primul film al lui Wilder și Diamond, „Love in the Afternoon”, cu Audrey Hepburn, Gary Cooper și Maurice Chevalier, a avut un ecou senzațional pe piața americana.

Dupa aceasta producție, Diamond a lucrat aproape numai cu Wilder, câștigând un Oscar pentru scenariu în 1960 pentru celebrul film „The Apartment” și scriind scenarii pentru filme de antologie cum ar fi „Some Like It Hot” (1959, cu Marilyn Monroe și Jack Lemmon), „Irma La Douce” (1963, cu Shirley MacLaine și Jack Lemmon), „The Fortune Cookie” (1966, cu Jack Lemmon, Walter Matthau, Judi West), „The Private Life of Sherlock Holmes” (1969), „Avanti!” (1972) și „Fedora” (1978, cu Henry Fonda și Michael York).

Se spune ca Diamond avea o imaginație debordanta la replici. Era un tip mucalit, ceea ce contrasta cu spiritul coleric al lui Wilder. Acesta își amintea amuzat despre colaboratorul sau: „Cel mai mare compliment pe care îl puteai primi de la Diamond era sa-ți raspunda: De ce nu?”.v Deși cu aproape 20 de ani mai tânar decât Wilder, românul s-a retras din activitate dupa „Fedora”. A murit în 21 aprilie 1988, la 68 de ani, în Beverly Hills, lasând în urma 26 de filme, premii prestigioase și colaborari cu cele mai mari case de filme: Universal, Warner Bros, 20th Century Fox, Paramount, MGM, United Artists sau Columbia.

Descoperirile târzii ale criticilor de film

Diamond a dat marea lovitura în 1960, când a obținut, împreuna cu Billy Wilder, Oscarul pentru scenariul fimului „Apartamentul”, o ecranizare de excepție, care a avut 10 nominalizari și a câștigat cinci Oscaruri.

I.A.L. Diamond a mai fost nominalizat de doua ori la Oscar, dar fara sa primeasca râvnitul premiu: în 1959, cu „Some Like It Hot”, și în 1966, cu „The Fortune Cookie”.

În topul celor mai bune filme americane dintre 1912 și 1996, publicat de Institutul American de Film la 16 iunie 1998, pe baza voturilor criticilor, apar doua filme la care I.A.L. Diamond a fost scenarist. Astfel, pe poziția 14 se situeaza „Some Like It Hot”, iar pe 93 „The Apartment”. În acest top select, pe primele trei locuri s-au clasat celebrele producții „Cetațeanul Kane” (1941), „Casablanca” (1942) și „Nașul” (1972).

În nenumaratele biografii ale lui I.A.L. Diamond continua sa scrie și astazi: „Naționalitate: româna”. Cu toate acestea, aici, nici macar oamenii din lumea filmului nu i-au cunoscut, cu adevarat, obârșia. „Am auzit despre acest Diamond, dar n-am știut ca este român.

E o descoperire pe care ne-ați luat-o noua, criticilor de film, și care îmi trezește sentimente de surpriza și bucurie”, a declarat criticul de film Tudor Caranfil.

Un alt român care a luat premiul Oscar, dar post-mortem, pentru întreaga activitate, este actorul Emanuel Goldenberg, care, ca și Domnici, și-a schimbat numele, devenind Edward G. Robinson. Era celebru pentru figura sa înspaimântatoare, mai ales pentru ochii bulbucați. Nascut în 1893, la București, s-a stabilit în SUA la 10 ani. A jucat în mai multe filme, mai ales cu gangsteri. A murit în 1973; nici despre el nu se știe nimic în România.

Amintirea hranei pe cartela

O explicație a slabei popularitați a acestor artiști în țara natala consta în faptul ca puțini își mai amintesc cu placere de copilaria și tinerețea lor petrecuta în România. Este și cazul lui Victor Loewy, care a plecat din România în anii ’60 și a emigrat în Canada, dupa ce a stat un an într-un lagar din Austria, împreuna cu mama sa.

A reușit sa intre în industria filmului canadian și în 1985 a ajuns partener în compania Alliance Entertainment, cu sprijinul directorului acesteia, Robert Lantos, cu care a avut norocul sa se împrieteneasca.

Tot Lantos (și el emigrant, dar venit din Ungaria) l-a ajutat sa ramâna în cadrul companiei, ca director al diviziei de distribuție de film, dupa ce Alliance a fost cumparata în 1998 de firma Atlantis și s-a creat Alliance Atlantis, unul din cele mai mari grupuri din industria mondiala de divertisment. Presa straina îi face lui Loewy portrete magulitoare, afirmând ca flerul lui în materie de alegere a filmelor, temperamentul vulcanic și limba foarte sloboda l-au facut celebru în lumea filmului – și nu numai în Canada.

„Victor a vorbit intotdeauna cam prea mult și asta i-a atras destule necazuri, dar simte pulsul pieței în ceea ce privește distribuția de filme ca nimeni altcineva din țara asta”, spunea despre el Allen Karp, directorul executiv de la Cineplex Odeon.

Alliance Atlantis a încheiat anul fiscal 2001 pe primul loc în box office-ul canadian, cu o cota de piața de 18%, venituri de aproape 960 milioane de dolari (mai mult cu 19% fața de anul trecut) și un profit net de 47,3 milioane de dolari (cu 35% în plus), grație și încasarilor obținute de filme ca „Bridget Jones’s Diary”, „Chocolat”, „The Shipping News și „The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring”.

Acesta din urma a devenit filmul cu cele mai mari încasari din istoria Canadei, dupa „Titanic”, realizând încasari de peste 50 de milioane de dolari în primele trei luni de la lansarea din decembrie 2001.

Contractul cu Alliance Atlantis a expirat vara trecuta și în piața a umblat zvonul ca Victor Loewy va pleca la New Line Cinema, dar n-a fost așa; omul a ramas la compania canadiana. Este CEO al Alliance Atlantis Motion Picture Distribution Group, una din cele trei divizii ale grupului.

Într-un articol publicat anul trecut de ziarul „Toronto Star”, Loewy declara ca nu a reușit sa se adapteze nici dupa trei decenii la viața din Canada și sa vorbeasca fara accent strain limba engleza, dar ca nu vrea nici sa se mai uite înapoi ori sa vorbeasca despre țara lui de baștina: „România?

Ne-am trezit dupa razboi într-o țara comunista. Hrana se dadea pe cartela. Aveam cea mai poluanta industrie de pe planeta; totul era contaminat. Nu vreau sa-mi mai aduc aminte”.

Sorin Semeniuc, Ieșeanul / Crenguța NicolaeZIARUL FINANCIAR