Lobont vrea sa dea gol Rapidului

Apropo.ro / 15.03.2002, 08:22
Lobont vrea sa dea gol Rapidului
Portarul dinamovist Bogdan Lobont spera sa se înscrie pe lista marcatorilor în derbyul cu fosta sa echipa Rapid Bogdan, o victorie împotriva Rapidului ar putea simplifica lupta pentru titlu? Daca-i vom învinge pe giulesteni nu înseamna ca sîntem campioni. Sa nu ne grabim, se mai pot


Portarul dinamovist Bogdan Lobont spera sa se înscrie pe lista marcatorilor în derbyul cu fosta sa echipa Rapid

Bogdan, o victorie împotriva Rapidului ar putea simplifica lupta pentru titlu?

Daca-i vom învinge pe giulesteni nu înseamna ca sîntem campioni. Sa nu ne grabim, se mai pot întîmpla multe lucruri pîna la finalul sezonului.

Este meciul cu Rapidul unul capital pentru Dinamo?

Nu, este un derby si atît.

Care este dorinta ta cea mai mare în privinta acestui duel?

As vrea sa am posibilitatea sa înscriu un gol. Poate vom beneficia de un penalty si ar fi super sa-l execut eu si sa înscriu. Numai eu stiu cum as bate lovitura de la 11 metri.

Scandalul iscat de meciul Ceahlaul – Dinamo va afecteaza înaintea întîlnirii de duminica?

Sincer, eu, cel putin, nu am acordat atentie la ceea ce s-a discutat. Nu am citit ziarele în aceasta saptamîna si nici nu am urmarit emisiunile sportive.

Ai spus într-un interviu acordat ProSport în luna decembrie ca ai simtit ca sînt meciuri strategice în Divizia A. Ce ai simtit la meciul de la Piatra Neamt?

Hai sa nu mai vorbim despre aceasta partida ca s-au spus atîtea. În fiecare an, cînd una dintre echipe se distanta în clasament, celelalte contracandidate încep cu acuzele. Acum e rîndul lui Dinamo sa fie lovita.

„Georgel” contra George Copos

Colegii de la Dinamo îti mai spun „Georgel” facînd referire la fosta ta relatie cu fiica finantatorului Rapidului, George Copos?

Cu totii îmi zic asa. Nu ma deranjeaza acest lucru. De cînd am fost la Rapid mi-a ramas porecla asta.

În urma cu doua zile te-ai întîlnit la un restaurant din Capitala cu fostul presedinte al Rapidului, Dinu Gheorghe. Despre ce ati vorbit?

Dinu „Vama” este un bun amic al meu si am discutat despre multe lucruri, însa nu de fotbal sau partida Dinamo – Rapid. Nu mai am voie sa-mi vad amicii? România este o tara mult prea suspicioasa pentru a întelege cu adevarat fenomenul fotbalistic.

Ce le vei transmite prietenilor tai giulesteni, Pancu si Iencsi, înainte de meci?

Le doresc bafta si sa învinga cel care e mai bun. Sper ca eu si Dinamo sa fim în aceasta ultima pozitie. Pe gazon nu ne vom cunoaste, dar în afara lui ramînem cei mai buni prieteni.

Dar lui Bogdan Stelea, rivalul tau pentru un loc de titular în echipa nationala?

La fel, cine e mai bun sa cîstige.

Sursa: www.prosport.ro