Liviu Vîrciu – Revine la prima dragoste în State de România
– Cum apare personajul tău în povestea cu ţigani?
Personajul meu revine după o absenţă de 12 ani în preama Barcelonei şi îi dă viaţa peste cap. Cînd o reîntîlneşte pe ea, îşi dă seama că trebuie să interacţioneze şi cu ”personajele” care şi-au făcut loc în viaţa ei.
– Care este relaţia ta cu Barcelona?
Barcelona este femeia care l-a înşelat, motiv pentru care a şi părăsit-o. Orlando nu a suportat trădarea şi a plecat în lume. Acum, că s-a întors, între ei doi există o aparentă indiferenţă, însă resentimentele poveştii de demult nu au dispărut.
– Cum ai convins la casting pentru acest rol?
E o poveste mai lungă. Iniţial, am fost la un casting pentru ”Aniela”, telenovela de epocă care va începe din toamnă la Acasă TV, însă atunci cînd m-au văzut, producătorii şi regizorul şi-au dat seama că sînt mult mai potrivit pentru rolul din ”State de România”. În orice caz, visul meu s-a împlinit şi am ajuns să fac parte din distribuţia unei producţii Promance.
– Cum a fost prima zi în echipa ţiganilor?
Am avut plăcuta surpriză de a primi sfaturi chiar de la domnul Cotimanis. Înainte de începerea filmărilor, m-a luat cu dînsul în rulotă şi am discutat despre ce urma să filmez, mi-a dezvăluit cîteva trucuri actoriceşti, de care am încercat să ţin cont.
– De cîtă vreme joci în seriale?
Joc în seriale din 2003. Îmi place foarte mult actoria, mă face să mă simt mai în siguranţă. Mi-e dor şi de scenă, dar actoria este un vis al meu încă de cînd eram mic. Mă visam tot timpul în diverse roluri. Aşa că tot ceea ce mi se întîmplă în aceste momente suplineşte lipsa muzicii.
– În realitate, ai o căsnicie fericită. După ce te-ai căsătorit, ce a fost cel mai greu în privinţa traiului în comun?
Toţi prietenii îmi spuneau că, după ce mă însor, nimic nu o să mai fie la fel. Cred că sînt printre puţinii norocoşi căruia, după căsătorie, i-a mers şi mai bine. Deşi o bucată bună de vreme am locuit singur, schimbarea adusă de căsătorie mi-a adus numai beneficii.
Este superb să locuieşte alături de persoana pe care o iubeşti. Mărturisesc că mi-e dor de soţia mea chiar şi atunci cînd lipseşte cîte o zi. Abia aştept să treaca timpul şi să se întoarcă acasă.
– Ai vorbit cu soţia ta despre copii?
Bineînţeles că am vorbit, chiar după nuntă. Ne gîndeam că tot ce ne lipseşte din casă este un copil. Dar nu vrem să ne facem planuri. Lăsăm totul să vină de la sine. Eu îmi doresc oricum mulţi copii.