Liviu Vârciu şi Vica Blochina, accidentări în cursa spre marea finală Asia Express – FOTO
Ultimele provocări din acest concurs vor creşte gradual în dificultate, iar lupta concurenţilor va deveni din ce în ce mai aprigă. În seara aceasta, la baza probelor din Thailanda va sta emblematicul animal al acestei ţări- elefantul, care în credinţa asiatică este şi un simbol al norocului. Acest lucru nu pare să îi salveze pe concurenţi de la accidentări, care se vor alege cu răni la picioare într-o cursă cu obstacole. Împinşi de adrenalină şi de tensiunea misiunii Liviu şi Vica vor îndura suferinţa fizică doar pentru a îndeplini una dintre probe cât mai rapid, fără să-şi acorde vreun moment de respiro. Din dorinţa incredibilă de a duce la bun sfârşit provocarea, cei doi nu vor realiza ce li se întâmplă până la finalul jocului, dar juliturile şi rănile de la picioare vor trage un semnal de alarmă medicilor din echipă, ce le vor acorda îngrijiri. Dacă în cazul Vicăi juliturile nu sunt foarte profunde, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Liviu Vârciu care va trece prin momente grele în momentul în care medicul îi va turna apă oxigenată pe răni. Cum au reuşit să treacă peste durere şi să meargă mai departe, telespectatorii vor vedea azi, de la ora 20:00.
Tot în această seară, vedetele vor avea ocazia să viziteze Satul Elefanţilor, unde vor avea parte de experienţe inedite: ,,E un moment miraculos pentru noi şi ne bucurăm enorm că am apucat să-l trăim. Este momentul meu preferat, pe care sigur nu am fi apucat să-l experimentăm dacă nu eram la ,,Asia Express””, mărturiseşte Raluka. Dar pentru că echipele se află într-o cursă dură, contracronometru, şi aici vor avea de îndeplinit o serie de probe care le vor pune la grea încercare forţa şi rapiditatea. Călătoria vieţii le va oferi concurenţilor în această seară şi alte situaţii inedited în momentul în care îşi vor căuta un loc de înnoptat: dacă Raluka şi Ana vor fi nevoite să doarmă într-o camera plină de furnici, lui Liviu şi Andrei le va fi oferită doar o terasă descoperită, fără pat, sau măcar o saltea.
Misiuni memorabile, adrenalină, suspans şi multe emoţii, acestea sunt doar o parte dintre ingredientele ediţiei de luni seară a show-ului care duce aventura la un alt nivel. Cele trei echipe de pe podium se vor întrece cu acelaşi scop, de a ajunge cât mai aproape de premiul de 30.000 de Euro, dar până la marele titlu vor mai avea de înfruntat o serie de provocări extreme. Cine va rezista, dar şi ce echipă va trăi momente dure în prima etapă din Thailanda, telespectatorii vor vedea diseară, de la ora 20:00 pe Antena 1, într-o nouă ediţie ,,Asia Express”.