Au început filmările pentru „Prețul cel bun”, quiz show-ul prezentat de Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, pe care telespectatorii îl vor putea vedea, din toamnă, la Antena 1.
„Prețul cel bun” („The Price is Right”) este o emisiune de divertisment, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse, aproximând sau ghicind exact prețul unor lucruri prezentate.
”Filmăm chiar acum pentru ‘Prețul cel bun’, un format original, clasic, dar foarte frumos. E o emisiune în care oamenii câștigă și sunt tot mai rare genul acesta de show-uri, în care toți concurenții au o șansă la premiu. Mă bucur că sunt alături de Liviu, avem o chimie foarte bună, ne știm foarte bine, ne înțelegem din priviri. Când suntem împreună, atmosfera este garantată, hazul este garantat! Mă bucur că fac parte din acest proiect și sunt convins că și cei de acasă se vor bucura alături de noi”, spune Andrei Ștefănescu, potrivit unui comunicat remis Apropo de Antena 1.
”Nu am cum să nu mă distrez atunci când sunt alături de Andrei, nici nu știu cum ar fi să nu fim împreună într-un proiect! Partea cea mai frumoasă la Prețul cel bun este că facem oamenii fericiți, ne distrăm și se pleacă acasă cu premii. Sper ca telespectatorii să ne urmărească și să se distreze alături de noi”, a adăugat Liviu Vârciu.
Quiz show-ul folosește structura clasică a formatului, în care jucătorii ce sunt selectați din public licitează prețul unui produs, încercând să ajungă cât mai aproape de suma corectă. Concurenții trebuie să ghicească valoarea premiilor într-o serie de jocuri amuzante, probe interactive şi faze eliminatorii, la finalul cărora pot câștiga bani sau obiecte valoroase.
În ultimii 50 de ani, formatul a fost realizat aproape pe tot mapamondul, bucurându-se de un real succes. Mai multe detalii despre emisiune vor fi oferite în curând.
CITEȘTE ȘI: Antena 1 se pregătește de „Insula iubirii”
Reality show-ul „Chef de viaţă. Armin şi Claudia” se vede la Antena Stars
Foto: Antena 1