Liviu Mihaiu – Cu binele şi răul la braţ!

– Cum s-a prins presa de dvs.? Nu ştiu de ce, dar eu mi-am dorit din epoca de aur şi tristă amintire să mă fac ziarist, chiar dacă nu ştiam cu ce se mănîncă treaba asta. Iar presă comunistă nu citeam, poate doar almanahuri literare. Aşa că, în februarie ‘90, alături de un student la Filologie care şi-a vîndut Elcrom-ul, primul patron, şi colegii ingineri, filologi sau psihologi, puneam de-o revistă pe care lumea la tarabă o credea a teatrului, Caţavencu-incomod, şi despre care nici noi, cei care o scriam pe jos sau prin baie, darmite cititorii, nu ştiam ce va să fie…

– ”Fac presă, nu doar scriu presă” – aşa afirmaţi pe site-ul Guerrilla. Cînd aţi făcut primii bani din presă?
Afirmaţia cum că fac presă nu numai scriu sau vorbesc presă este reală din simplul motiv că noi n-am preluat vreun activ gazetăresc al partidului sau vreo franciză occidentală ci, alături de o mînă de colegi din Caţavencu, am inventat un trust cu zece entităţi de presă ”de casă“: de la săptămînalul satiric la lunare de pescuit sau de femei, ”almanahe“, baluri, ONG-uri pînă la cotidian şi radio. Ca să nu mai vorbim de o retorică ce a influen­ţat întreaga presă românească. Primii bani din presă i-am făcut foarte tîrziu, prin vînzare de acţiuni. Noi am fost mai degrabă preocu­paţi de utopia noastră jurnalistică decît de investiţii imobiliare sau combinaţiuni politico-financiare.

– Pînă la urmă, unde vă plasaţi în media românească: în tabăra mogulilor sau în cea a jurnaliştilor?
Mulţi ne consideră nişte baroneţi de presă pentru faptul că am reprezentat o formă unică de succes multidimensional în presă: şi acţionari, şi jurnalişti de umor şi investigaţii, şi făcători de presă, şi vreo cîţiva activişti ai societăţii civile timp de 18 ani. Moguli, în nici un caz! Mogulii vor putere şi bani, mulţi dintre noi aveau şi au alte obiective…

Marcă înregistrată cu zîmbet

– De cînd faceţi presă, aţi trecut prin procese de relansare, rebranduire, repoziţionare… Dacă ar fi să o luaţi de la capăt, ce schimbare aţi face?
Sincer? Aş zîmbi mai mult oamenilor de lîngă mine…

– Ce teme, abordate pînă acum la ”Între bine şi rău”, v-au lăsat fără replică?
Fără replică m-au lăsat nu temele de la emisiune, pe care le-am ales tocmai pentru că necesitau o replică, ci oamenii curajoşi sau altruişti. Sînt o raritate.

– Moderaţi o emisiune, la un post public, în care se cam încing spiritele uneori. Aţi avut parte de presiuni din partea politicienilor?
”Moderezi“ cînd eşti moderat, ceea ce e cam puţin pentru mine, eu realizez în echipă o emisiune de interes public în ritul BBC, alături de producătorul Livia, regizorul artistic Aurel şi redactorii TVR Oana şi Radu. Presiuni nu există, poate mormăieli sau oferte ”de extragere din joc“. Se ştie însă că decît să-i dai un telefon de ”recomandare“ lui Liviu Mihaiu, mai bine îl dai afară sau îl laşi în plata Domnului. Şi cum să dai afară un om care realizează talkshow-ul cu cea mai mare audienţă de pe TVR, şi nu numai de pe TVR?! În plus de asta, oamenii politici, suspicioşi pînă la paranoia că ”le-o trage cineva din spatele jurnalistului“, s-au lămurit şi obişnuit cu mine, dintr-un singur şi foarte simplu motiv: în spatele meu sînt oamenii din gradenele TV, radio, revistă, cît şi o reputaţie de ”rău, rău de tot“.

Cînd nesuferitul devine simpatic…

– Cum este Liviu Mihaiu dincolo de micul ecran, hîrtia de ziar, undele FM şi blogosferă?
Este acasă, cu incredibila sa familie sau cu barca în irezistibila Delta Dunării. Fără ele, aş fi fost anihilat pînă acum…

– Mulţi spun că, la început, nu vă puteau suferi, acum le sînteţi chiar simpatic. Aţi aplicat vreo strategie de marketing… vreo ”rebranduire”?
Da, mi-au spus-o mulţi în diferite feluri. Era poate aroganţa mea de locuitor în turn de fildeş… Bine, mie nici nu mi-a plăcut să fiu genul simpaticului la ale cărui poante rîd fetele. Nu ştiu, poate familia şi radioul să fi umanizat ”fiara“…

– Cum le-aţi explicat copiilor dvs. cum e cu binele şi răul?
Cu copiii trebuie să vorbeşti foarte mult şi zilnic, altfel e posibil să înţeleagă greşit ce văd la televizor sau ce-aud în anturajul şcolar. Băiatul are 19, fetele au 10 şi sînt frumoşi şi deştepţi.

– Cît de protector sînteţi cu fetele dvs.?
Eu nu sînt foarte protector pentru că nu vreau să le răsfăţ. În schimb, sînt ele cu mine…

– Ce faceţi în timpul liber?
Pierd timpul.

Între bine şi rău
marţi, 20.15, TVR 1