Lipsa dinților îți poate afecta creierul

Apropo.ro / 24.06.2013, 16:00
Lipsa dinților îți poate afecta creierul
Printre cauzele ce conduc la pierderea memoriei se numără și lipsa dinților. Află care este legătura.

O nouă cercetare a specialiștilor de la universitățile Umea și Stockholm și de la Institute of Clinical Dentistry din Tromsx, Norvegia, arată că între pierderea memoriei și pierderea dinților este o legătură strânsă, și direct proporțională.

Studiul a fost făcut pe un eșantion de 273 de persoane cu vârste cuprinse între 55 și 80 de ani. În medie, participanții aveau între 22 și 10 dinți naturali, comparativ cu 32 de dinți cât au oamenii în mod normal. Mai bine de 70% din dinții lipsă erau molari.

În studiu participanții au fost supuși la o serie de teste în urma cărora s-a constatat că oamenii care aveau mare parte din dinții lor naturali se descurcau cu aproximativ 4% mai bine la testele de memorie, comparativ cu persoanele care nu mai aveau dinții naturali.

Numărul natural al dinților ar putea fi responsabil pentru 20% din variațiile capacității de reamintire, 15% din variațiile recunoașterii episodice și 14 procente din variațiile înregistrate la nivelul memoriei semantice„, au adăugat specialiștii.

Citește mai multe detalii despre legătura dintre pierderea memoriei și pierderea dinților, pe Descoperă.ro