Liniștea dinaintea luptei pentru SIF
Anul acesta, cu o întârziere de câteva luni datorita începerii vacanței parlamentare, se așteapta intrarea în vigoare a unei legi cerute de mult timp pe piața de capital: cea privind activitatea Societaților de Investiții Financiare (SIF).
Daca legea promulgata în final nu va suferi modificari considerabile fața de proiect, acțiunile SIF sunt așteptate sa devina vedetele Bursei de Valori spre sfârșitul anului.
Cu active de peste 100 milioane de dolari fiecare și participații la unele din cele mai bune societați românești, SIF au atras în ultimii ani atenția mai multor cercuri de interese. Indiferent, însa, de puterea financiara sau politica a acestora, încercarile de preluare a controlului au eșuat datorita unei restricții legislative simple dar eficiente: nici un investitor nu poate deține mai mult de 0,1% din capitalul social al SIF.
Dispersia acționariatului a avut doua principale consecințe în ultimii ani: neputința investitorilor de a controla activitatea conducerilor SIF (aporape neschimbate din 1996) și subevaluarea acțiunilor la Bursa de Valori.
În plus, componența Consiliilor de Administrație a aratat ca alegerea multor membrii a fost facuta mai multe pe criterii politice decât de competența în domeniu.
Primele semne ca lucrurile sunt pe cale de a se schimba au aparut în urma cu câteva luni, când au aparut informații ca se pregatește un proiect de lege care va revoluționa situația SIF. Principala modificare așteptata: creșterea pragului maxim de deținere de la 0,1% la 1%.
Imediat dupa confirmarea faptului ca președinții SIF au acceptat majorarea pragului, prețul acțiunilor au explodat, investitorii așteptându-se ca titlurile sa se apropie cât mai mult de valoarea lor reala.
În afara de majorarea pragului, care va declanșa – spun analiștii – reluarea încercarilor de preluare a SIF, proiectul de lege conține o serie de prevederi ce pot avea un impact semnificativ asupra situației societaților.
Astfel, președinții SIF nu vor putea conduce decât pe durata a doua mandate iar acționarii vor putea desemna un Consiliu care sa controleze activitatea societaților de administrare. În schimb, SIF vor avea dreptul de a-și rascumpara titlurile proprii (în special cele aparținând acționariatului rezidual) iar o participație de 1% nu va însemna același numar de voturi.
Chiar daca proiectul de lege este apreciat mai mult ca fiind un compromis între conducerile SIF și inițatorii modificarilor (Guvernul și Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare), analiștii spun ca va influența pozitiv evoluția acțiunilor SIF la Bursa de Valori.
„SIF beneficiaza oricum de doua atuuri decisive pentru piața de capital: sunt profitabile și își platesc dividendele la timp.
Daca legea care le va reglementa activitatea va conține prevederi care sa creasca transparența și puterea acționarilor, SIF nu vor avea decât de câștigat din punct de vedere bursier”, a declarat Valerian Ionescu, director de operațiuni al Creditanstalt Investmentbank România.
Creșterea înregistrata de acțiunile SIF dupa anunțarea oficiala a intenției de majorare a pragului de deținere s-a calmat în ultimile saptamâni, în special datorita probabilitații promulgarii legii abia peste câteva luni.
Nivelele de preț la care s-au stabilizat acțiunile sunt sub cele estimate inițial de brokeri, care estimau o creștere pâna la o cotație reprezentând jumatate din valoarea activului net. Brokerii spun ca o reluare a creșterii va avea loc dupa intrarea în vigoare a legii, care va avea loc – cel mai probabil – aproape de perioada în care încep achizițiile pentru dividende.
„Toate cele cinci SIF vor stabili dividende de peste 400 de lei. Daca ținem cont de faptul ca trei dintre SIF – Moldova, Muntenia și Oltenia – se tranzacționeaza în prezent la 1.700 – 1.800 de lei, investiția este oricum mai rentabila decât un depozit bancar”, a conchis Valerian Ionescu.
Acțiunile SIF s-au transformat, brusc, anul acesta în cele mai profitabile investiții de pe Bursa de Valori. Daca în urma cu doi – trei ani, o acțiune SIF se putea cumpara cu 300- 400 de lei (fața de un activ net de 3.000 – 4000 lei), în prezent cea mai ieftina SIF este Moldova, cu un preț de 1.750 lei/acțiune.
Explozia prețurilor a avut loc în special în lunile martie și aprilie și a continuat în mai și iunie, când acțiunile SIF au atins maximele istorice.
Investitorii care au cumparat, de exemplu, SIF Banat – Crișana la începutul anului, când prețul era 920 de lei, și au vândut la maximul istoric (2.600 lei), au obținut un randament de peste 200% în patru luni.
În ultimile saptamâni, acțiunile SIF au suferit ușoare corecții negative, datorita scaderii generale a Bursei și a probabilitații ca promulgarea noii legi sa aiba loc peste câteva luni.
Modificarile propuse prin proiectul de lege
* Pragul maxim de deținere al unui investitor în capitalul social crește de la 0,1% la 1%
* Dreptul de vot corespunzator deținerii se exercita astfel:
– fiecare acțiune deținuta pâna la 0,1%, inclusiv, din capitalul social da dretul la un vot – fiecare pachet de 100 de acțiuni deținut între cota de 0,1% din capitalul social și cota de 0,5% da dreptul la un vot
– fiecare pachet de 1.000 de acțiuni deținut între cota de 0,5% din capitalul social și cota de 1% da dreptul la un vot
* Președintele Consiliului de Administrație al unei SIF sau a societații care administreaza SIF va fi ales pentru cel mult doua mandate (n.r. – legea nu precizeaza, însa, care va fi durata mandatului)
* În cazul în care activitatea SIF este gestionata de o societate de administrare, acționarii respectivei SIF vor desemna un Consiliu al Reprezentanților Acționarilor, care va avea urmatoarele principale atribuții:
– încheie contractul de administrare cu o Societate de Administrare a Investițiilor
– urmarește modul de realizare a contractului de administrare – prezinta periodic investitorilor informații privind situația econo
mico- financiara a SIF, precum și orice alte date prevazute în reglementarile CNVM
– solicita convocarea Adunarii Generale a Acționarilor SIF, atunci când constata neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuasa a prevederilor contractului de administrare
Consiliul Reprezentanților Acționarilor este un organism desemnat și compus dintr-un numar de 5-9 persoane și întotdeauna impar
* SIF pot dobândi acțiuni proprii cu respectarea prevederilor legale în vigoare. În prezent, exista aproximativ noua milioane de acționari care au ajuns sa dețina câteva titluri la fiecare SIF în schimbul dividendelor pe care fostele FPP-uri le datorau pentru anii 1992-1996.
În loc de bani, aceste persoane au primit câte șase acțiuni la SIF Banat – Crișana, cinci la SIF Moldova, opt la SIF Transilvania, 23 la SIF Muntenia și zece la SIF Oltenia. Daca proiectul de lege va fi aprobat în forma actuala, SIF vor avea dreptul sa rascumpere toate aceste acțiuni, emise în temeiul legii nr. 133/1996
* În termen de 90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, CNVM trebuie sa publice o monografie contabila proprie pentru SIF, monografie care trebuie sa fie aprobata de Ministerul Finanțelor Publice
* Reglementarile pentru punerea în aplicare a legii trebuie elaborate de CNVM în termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
* SIF-urile trebuie sa-și modifice actele constitutive pentru încadrarea în prevederile legii în maximum 6 luni de la data publicarii în Monitorul Oficial.
Campioane la profit
SIF sunt printre cele mai profitabile societați de la Bursa de Valori. Pâna în urma cu doi ani, cele mai apreciate SIF din acest punct de vedere erau Muntenia și Transilvania. Anul trecut și la începutul acestui an, șefia în clasamentul profitabilitații a fost preluata de SIF Moldova și Banat – Crișana.
SIF Moldova a devansat în mai la profit pe SIF Banat-Crișana, liderul de la ânceputul anului. SIF Moldova a înregistrat o creștere a profitului net de 33,4% de la 170,9 miliarde lei în aprilie la 228 miliarde de lei în mai.
O pondere importanta în profitul SIF Moldova în mai l-au avut dividendele înregistrate de la Banca Româna pentru Dezvoltare-Societe Generale. Dividendele BRD, înregistrate în mai, au avut o valoare de aproximativ 40 de miliarde de lei.
În mai, SIF Moldova a înregistrat un profit de 57,1 miliarde de lei. SIF Banat-Crișana se situeaza pe locul doi, cu un profit net de la începutul anului de 189,5 miliarde de lei, cu 8,7 miliarde de lei mai mult decât în aprilie.
La capitolul profit pe acțiune, tot SIF Moldova conduce plutonul cu o valoare a indicatorului de 439,3 lei.
Cele mai slabe rezultate le-a înregistrat în mai SIF Muntenia, profitul cumulat de la începutul anului fiind de 147,6 miliarde de lei, în timp ce profitul net pe acțiune este de 182,8 lei.
Pe Bursa, acțiunile celor cinci SIF-uri sunt tranzacționate în continuare la mai puțin de jumatate din valoarea activului net unitar. Din acest punct de vedere, cel mai ieftin SIF este Oltenia, prețul de 1.820 de lei reprezentând sub 30% din activul net unitar.
La polul opus se afla SIF Muntenia, al carei preț reprezinta aproximativ 40% din valoarea activului net unitar. Brokerii spun ca titlurile SIF ar putea fi influențate pozitiv de intrarea acțiunilor gratuite BRD în luna iunie.
„Rezultatele pe iunie vor arata o creștere de 10-15% a activului net pentru fiecare SIF, în special datorita intrarii acțiunilor gratuite BRD în portofoliu. Este posibil ca acest lucru sa determine o scurta creștere a prețului acțiunilor SIF în piața”, a declarat Valerian Ionescu, director de operațiuni al CAIB România.
Laurențiu Ispir / Cristian Micu ZIARUL FINANCIAR