Lohan a părăsit ieri clinica din Malibu, terminându-și astfel cea de-a șasea internare într-un centru de dezintoxicare.
Actrița de 27 de ani s-a internat la Betty Ford Center din Rancho Mirage, California, pe 2 mai, în urma unui ordin judecătoresc, după ce a recunoscut în instanță că i-a mințit pe polițiștii veniți la locul producerii unui accident de circulație, în iunie 2012, încălcând astfel termenii regimului de libertate condiționată care îi fusese impus anterior.
Ea s-a transferat , la jumătatea celor 90 de zile, la Cliffside Malibu, considerând această clinică este mai potrivită pentru tratamentele pe termen lung.
Lindsay Lohan a fost considerată una dintre cele mai talentate actrițe tinere de la Hollywood, cariera ei atingând un moment de vârf în 2003 – 2004, însă în ultimii ani a fost prezentă în presă mai mult din cauza scandalurilor în care a fost implicată, provocate de consumul de alcool și de droguri, și pentru problemele avute cu autoritățile.