Lincar si-a invins orgoliul si a invins Bacaul

11 03. 2002, 09:03
Victor Piturca a renuntat la fixurile sale legate de jucatori si asezarea pe teren si a cîstigat. Sistemul 3-5-2 i-a adus mai multa consistenta, iar Erik Lincar, cel pe care-l retrogradase la tineret, a fost omul meciului O vorba din popor spune ca doar boul e consecvent în travaliul sau la

Victor Piturca a renuntat la fixurile sale legate de jucatori si asezarea pe teren si a cîstigat. Sistemul 3-5-2 i-a adus mai multa consistenta, iar Erik Lincar, cel pe care-l retrogradase la tineret, a fost omul meciului

O vorba din popor spune ca doar boul e consecvent în travaliul sau la jug. De cînd a venit la Steaua, Victor Piturca a impus un regim spartan în cadrul caruia principiile sale puteau fi comparate cu postulatele din geometrie. Nu a vrut sa se abata nici un milimetru de la ele, chiar daca de multe ori a platit cu rezultatul de la sfîrsit de week-end.

De o buna bucata de vreme, managerul pare sa fi intrat în sedinta cu el însusi si sa-si amendeze autismul gesturilor. Dupa ce i-a pierdut pe Vladoiu si Radu Niculescu, a trait o primavara a regasirilor, numai noile regulamente de transferari opunîndu-se unor reveniri ale celor doi în Ghencea. I-a facut un pret de vînzare acceptabil lui Danciulescu, l-a lasat sa joace pe Bordeanu, în ciuda faptului ca ambii semnasera cu dusmanul din ISM. Si-a mai pastrat un apendice al orgoliului în ceea ce-l priveste pe Miu, dar omul pare mult schimbat în bine.

Sîmbata seara, pe Ghencea, tactul i-a fost rasplatit. Eric Lincar, omul exilat la tineret la jumatatea lui septembrie, i-a întors cum nu se poate mai bine gestul. Reprimit în echipa, chiar daca nu si-a renovat contractul, mijlocasul a înclinat balanta meciului cu FCM Bacau. I-a furat o minge lui Nivaldo, pe care i-a daruit-o pe tava lui Raducanu pentru golul egalizator al Stelei din finalul primei reprize, iar apoi, cînd egalitatea strîngea Ghencea ca o crusta dura de gheata, a marcat golul victoriei atît de necesare pentru mentinerea echipei sale în cursa pentru titlu.

În afara atitudinii fata de unii jucatori, Piturca a schimbat radical si asezarea echipei. A înteles ca un sistem cu numai doi fundasi centrali e mai periculos ca un drum la Kabul, atîta vreme cît stoperii nu pot da randament decît dublati de un libero. A înteles ca Florentin Dumitru e cel mai bun mijlocas dreapta din tara, dar faza dubla îl omoara, ca Stoica e o solutie mai putin arhaica decît Mitrita si ca, sprijinit de alti 4 mijlocasi, Trica are mai mult timp sa stea cu fata la poarta. Motiv pentru care, ieri dimineata, cînd s-a trezit managerul, prima care i-a zîmbit a fost tabela de marcaj, sacrificata de atîtea ori pentru orgolii marunte.

RAZBOIUL TACTIC

Perechea care l-a ucis pe Poenaru

În urma cu vreo 4 luni, „Evenimentul zilei” a rugat cîtiva antrenori români sa-si dea cu parea în privinta desenului tactic al partidei Sporting Lisabona – AC Milan din Cupa UEFA. Surpinzator, desi avea o companie selecta, formata printre altii din Cornel Dinu, Mihai Stoichita, Florin Halagian sau Victor Piturca, Ghita Poenaru a povestit cel mai corect ce se întîmplase pe teren.

Sîmbata seara, antrenorul Bacaului a demonstrat ca explicatiile sale de atunci nu se bazasera pe „ghici”, ci pe ochi. Poenaru a venit în Ghencea fara fituici, recitînd pe de rost garnitura Stelei, disecata în Supercupa.

A folosit doar doi fundasi centrali, suficient pentru singurul vîrf autentic al campionilor, Claudiu Raducanu, l-a sacrificat pe fostul atacant Badoi, trimis paznic la Neaga, i l-a dat în primire pe Dumitru lui Apostol, pe Lita lui Codreanu, pe Lincar lui Nivaldo dupa accidentarea lui Trica, pe Stoica lui Pitu.

Blocat pe toate fronturile, Piturca a ripostat acolo unde scîrtia Bacaul: în spatele lui Pitu, de unde s-au creat ocaziile din prima repriza, si pe partea dreapta, unde „Piticul” l-a dominat pe Apostol, provocînd decizia lui Poenaru de a-si muta aparatorul pe cealalta banda a terenului pentru a nu fi eliminat. Asa a ajuns Pitu pe dreapta si a înscris, plecat de pe un culoar lasat liber, tot acolo s-au creat si celelalte mari ocazii bacauane. Pe Poenaru l-a tradat însa o singura pereche, cea din centrul terenului, acolo unde totul s-a judecat în alb si negru si la propriu, si la figurat: Nivaldo a gafat de doua ori, Lincar a profitat si a decis meciul.

Britanicul Corpodean

„Centralul” partidei a lasat jocul foarte liber, fluierînd aproape de perfectiune

„Sorine, te rog, nu face lectii de arbitraj cu noi!”. Reprosul lui Victor Piturca adresat arbitrului Corpodean în pauza meciului, reluat si de Stefan Iovan la conferinta de presa de dupa joc, defineste cum nu se poate mai bine prestatia „centralului”.

Sîmbata, în Ghencea, conducatorul meciului a parut teleportat din campionatul britanic. A lasat meciul liber, a permis intrarile mai tari, n-a fost impresionat de vaicareala agasanta a fotblistilor nostri. A gresit o singura data, nesanctionînd nici macar cu lovitura libera intrarea lui Nivaldo la Trica, în urma careia stelistul a fost nevoit sa paraseasca terenul în minutul 26. În rest, a arbitrat fara a da nimic gazdelor, nimic oaspetilor. În doua rînduri a suportat presiunea vehementa a jucatorilor si a publicului, nedictînd penalty.

În minutul 26, Raducanu a scapat umar la umar cu E. Baciu, l-a întors si a aruncat mingea pe lînga bacauan. Balonul l-a lovit în mîna pe fundasul moldovean, însa nu a existat nici intentie de lovire, nici distanta de joc suficienta pentru a se impune lovitura de la 11 metri.

În minutul 80, Neaga a sutat de la marginea suprafetei de pedeapsa, mingea a lovit evident bratul lui Ciobanu, dar nici de aceasta data stelistii nu au avut dreptate, deoarece capitanul oaspetilor nu a jucat intentionat cu mîna. Tusierii n-au avut probleme, o singur data Ioan Onicas jonglînd, nehotarît, cu steagul în sus si-n jos, pe un atac fara finalitate al Bacaului.

Sursa: www.prosport.ro