Lily Allen nu se pricepe la afaceri
Firma Lucy In Disguise, deținută de Lily Allen și de sora acesteia, Sarah Owen, a fost obligată de instanță, la începutul anului să plătească unui furnizor, în speță compania Aurora Fashions, o datorie de 12.000 de lire (14.292 euro).
Click aici pentru prognoza meteo pe 15 zile
„A trebuit să dăm numeroase telefoane și să trimitem câteva scrisori pentru a recupera datoria. A fost o afacere lungă și le-am dat șansa să restuie banii înainte să recurgem la căile legale”, a precizat Richard Glanville, directorul financiar al companiei Aurora Fashion.
Între timp, Lily Allen și Sarah Owen au demarat altă afacere, Lucy In Disguise Collection Ltd, cu un magazin în care vindeau propriile creații vestimentare, dar și acesta a fost închis în octombrie.
Magazinul, amplasat în cartierul londonez Soho, poartă încă același nume, dar are un nou proprietar.
Lily Allen a devenit celebră pe scena muzicii pop în 2006, cu single-ul „Smile”, și a avut un imens succes la nivel mondial cu albumul său de debut, „Alright Still”, care s-a vândut în peste 2,6 milioane de copii. Albumul i-a adus nominalizări la premiile Grammy, BRIT și MTV Video Music. Artista a mai lansat albumul „It’s Not Me, It’s You”, în 2009, pentru care a câștigat un BRIT Award la categoria „cea mai bună artistă britanică”.