Liliana Pană – Şefa de cabinet din Anticamera
Fără să apeleze la clişee, Liliana spune că şi-a dorit să fie actriţă nu de mică, ci dinainte de a se naşte. ”Pe vremea cînd mama era însărcinată cu mine, tata a cumpărat un aparat de radio. Iar mamei îi plăcea să asculte teatru radiofonic, prin urmare cred că mi-a transmis şi mie pasiunea pentru teatru”, povesteşte Liliana. Dorinţa de a se face actriţă a venit o dată cu apariţia televizorului în casă: ”Cînd eram mică şi am văzut prima dată televizorul, m-am gîndit că acei oameni nu există, că sînt desenaţi. După ce am aflat că sînt adevăraţi, am zis: . Mai tîrziu, mi-a fost ruşine să le spun părinţilor că vreau să dau la Teatru. Mama voia să mă fac avocată, iar tata… dintotdeauna a fost de acord cu mine”. Pînă la urmă, a dat la Teatru. N-a intrat din prima încercare şi, timp de un an, pînă la următoarea admitere, a intrat în ansamblul teatrului din Sfîntu’ Gheorghe. Astfel, a plecat în turneu, prin ţară, şi a ajuns la Tîrgu Mureş, oraş de care s-a îndrăgostit pe loc. De aceea a decis să dea admiterea la Tîrgu Mureş, la Teatru. După doi ani însă, în 1990, Liliana s-a transferat la Bucureşti, iar în ultimul an, remarcată de Leopoldina Bălănuţă, a ajuns să fie angajată la Teatrul Mic, unde director era Radu Penciulescu. În 1992, a luat şi premiul de debut pentru rolul din filmul ”Dragoste şi apă caldă”, în regia lui Dan Mironescu.
Admiratoare a lui Putin
”Îmi plac piesele ruseşti. Şi sînt o admiratoare a lui Putin, mai ales de cînd l-am văzut la summit-ul de la Bucureşti. Nu mă pricep la politică, dar cred că aşa ar trebui să fie orice politician: ferm, cu atitudine, cu un discurs bine pus la punct, cu alură de lider. Visul meu e să ajung la Moscova şi Sankt Petersburg. Nu-mi doresc sejururi la Veneţia sau la Paris, ca mai toate femeile, eu vreau în Rusia”.