Lili Sandu şi Victor Slav sunt coprezentatorii show-ului „Dansează printre stele”

02 10. 2014, 13:17
Cei doi au mărturisit că sunt foarte entuziasmaţi de faptul că fac parte din această producţie. 
 
“Pe lângă faptul că este o foarte mare provocare, acest show este şi unul dintre cele mai bune la ora actuală, iar asta a contat foarte mult pentru mine pentru că mi-am triat mereu ofertele pe care le-am primit de-a lungul timpului. Cred că cel mai important atu, din punctul meu de vedere, este echipa din spatele acestui show şi mă consider absolut privilegiată să am şansa de a începe practic o carieră în televiziune îndrumată de unul dintre cei mai buni producători de televiziune din România, Mona Segall”, a declarat Lili Sandu.
 
“Mi-am dorit foarte mult să fac divertisment, este o provocare şi pentru mine şi mă bucur că sunt implicat în acest proiect atât de mare”, a declarat Victor Slav. 
 
 
Foto: Mihai Stetcu – Antena 1
 
 
Horia Brenciu, prezentatorul emisiunii, garantează pentru profesionalismul celor care „Dansează printre stele”.
 
“Ştiu că cele 12 vedete nu au intrat oricum în emisiune, ci au fost strict selectate. Îi ştiu pe toţi, stele şi coregrafi deopotrivă şi ştiu că sunt extrem de ambiţioşi. E practic cea mai înaltă competiţie de dans desfăşurată vreodată în România”, a declarat Horia. 
 
Cele 12 perechi intrate în competiţie vor face tot ce le stă în putinţă pentru a convinge atât membrii juriului, cât şi telespectatorii, că merită premiul de 50.000 de euro pus la bătaie în această competiţie.