Lili Sandu – Ghidul petrecerilor de pe litoral

Apropo.ro / 03.08.2009, 00:00
Lili Sandu - Ghidul petrecerilor de pe litoral
Din iulie, Lili Sandu este gazda emisiunii “Euforia Midnight Sun Tour”. Frumoasa brunetă ajunge în cluburile de pe litoral la cele mai tari evenimente şi va încerca să facă din această producţie un ghid al distracţiilor estivale.

Lili Sandu se află pentru prima oară în postura de gazdă a unei emisiuni TV. “E un nou început şi sînt fericită că proiectul se desfăşoară pe perioada verii şi, în acelaşi timp, îmi permite să mă ocup şi de cariera muzicală. Îmi voi exprima liber personalitatea şi nu voi urmări tipare sau clişee“, promite ea.

“Euforia Midnight Sun Tour” este o emisiune de lifestyle care transformă noaptea în zi şi care dezvăluie locurile unde au loci cele mai tari petreceri la malul mării. Din aceasta însă nu lipsesc lecţii de bucătărie cu Sara La Fontaine, interviuri în exclusivitate, concerte live sau prezentările de modă ale celor mai în vogă designeri. De asemenea, Lili Sandu a fost cîteva zile la Polul Nord pentru această producţie, iar peripeţiile, care s-au ţinut lanţ, au fost prezentate pe larg. Are album, n-are vacanţă

Chiar dacă a intrat în breasla moderatorilor TV, Lili nu lasă deoparte nici cariera muzicală. Împreună cu producătorul ei muzical, Gabriel Huiban, lucrează la un nou album şi se pregăteşte să scoată în curînd un single. Deci de vacanţă în adevăratul sens al cuvîntului nu poate fi vorba. Preferă să îşi încarce bateriile din mers alături de iubitul ei, pe care îl fereşte de ochii presei, de căţeluşele ei sau făcînd jogging. ”Iar cînd chiar am timp, merg la şedinţe de yoga”, povesteşte ea.