Camera Deputatilor a adoptat, luni, tacit, propunerea
legislativa a deputatului PDL Mircia Giurgiu, potrivit careia
radiodifuzorii care au castigat drepturile de transmisie in
exclusivitate a meciurilor de fotbal din Liga I vor putea ceda
drepturile doar la posturile TV cu acoperire nationala.
„Ceea ce ne-a interesat este ca aceia care achizitioneaza
meciurile de fotbal din Liga I sa nu mai poata sa le vanda sau
subcontracteze unor posturi TV care nu au acoperire nationala, asa
cum s-a intamplat acum cu Gsp TV si Digi Sport. Interesul nostru
este ca toti oamenii sa vada meciurile”, a declarat deputatul PDL
Mircia Giurgiu.
Antena 1, alaturi de operatorul de cablu RCS&RDS, a castigat,
la sfarsitul lunii martie 2008, licitatia pentru drepturile de
televizare ale meciurilor din Liga I in sezoanele 2008/2009,
2009/2010, 2010/2011, pentru suma de 85 de milioane de euro plus
TVA, ceea ce inseamna 102 milioane de euro.
Antena 1 difuzeaza doar prima optiune din Liga I, in timp ce
majoritatea meciurilor sunt difuzate de postul Gsp TV, care
apartine trustului Intact si a fost lansat in iulie 2008. Totodata,
meciuri din optiunile 3, 4 si 6 din Liga I de fotbal din Romania
sunt difuzate pe postul, Digi Sport, lansat in iulie 2009 de
RCS&RDS.