Lidia Buble, impresionată de o fetiţă care susţine că poate comunica cu îngerii

Apropo.ro / 14.06.2018, 12:13
Lidia Buble, impresionată de o fetiţă care susţine că poate comunica cu îngerii
Sâmbătă, 16 iunie, de la ora 20.00, la “Next Star”, vine Irina (12 ani), o fetiţă frumoasă cu o poveste impresionantă. Are la activ peste 50 de expoziţii de pictură, prima dintre ele la vârsta de trei ani. De altfel, sâmbătă, la “Next Star”, Irina va realiza în faţa juraţilor Lidia Buble, Pepe şi Dorian Popa o pictură mai specială, cu culori fluorescente. Problemele de sănătate ale Irinei au început acum patru ani, când a avut un accident vascular cerebral.

Tot în acea perioadă, s-a descoperit că fetiţa suferă de o trombofilie severă cu trei mutaţii genetice, o boală care neţinută sub control poate să-i fie fatală. Irina este însă senină şi blândă şi spune că are încredere în Rafael, îngerul pe care i l-a trimis Dumnezeu şi a cărui prezenţă o simte în permanenţă lângă ea.

“Când aveam opt sau nouă ani, am căzut şi am început să plâng, iar Rafael a făcut o pietricică din lacrima mea, în care scrie Maria, dar numai eu pot să văd asta”, spune Irina.
“Irina este un copil binecuvântat. Doar un om care-l iubeşte pe Dumnezeu şi care are permanent o legătură foarte puternică cu el poate să îi simtă prezenţa atât de intens”, e de părere Lidia Buble.
Ce îi oferă Irina Lidiei Buble şi ce promisiune îi va face jurata fetiţei, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 16 iunie, de la ora 20.00, în prima ediţie a celui de-al nouălea sezon „Next Star”, prezentată de Dan Negru.