Liana Alexandru: “Să nu faci niciodată în viaţă o meserie care să le facă pe plac altora”

La sfârşitul anului trecut ai revenit la pupitrul ştirilor Digi 24. Cum te-ai acomodat cu programul de lucru, cu echipa?

Repede. A fost ca şi cum aş fi lipsit o săptămână! Am fost uimită la rândul meu. O explicaţie ar fi că, oricât de complicată e o meserie, să fii părinte rămâne cel mai greu job. Între timp, echipa s-a completat cu foşti colegi, oameni pe care îi apreciez pentru echilibrul lor şi capacitatea de a discerne. Îmi pare rău şi de cei pe care i-am pierdut, dar, dacă trag linie, mă simt în televiziune ca şi cum aş fi revenit acasă.

Cu cine a ramas cea mică? Cine se ocupă de ea atunci când mami e la serviciu?

Am împărţit sarcinile cu tati. Pentru că am ales să lucrez weekend o perioadă, stau eu cu Selona în timpul săptămânii, iar Cosmin, în weekend. Ne dorim mult ca ea să crească cu noi, nu cu bona, nu cu bunicii. Este esenţial pentru dezvoltarea psihică a copilului să aibă în primii ani părinţii alături. Apoi, are toată copilăria în faţă pentru a învăţa lucruri minunate de la bunici, de la grădiniţă…

Ce a moştenit Selona de la tine? Dar de la Cosmin?

Zâmbetul. Lumea spune că atunci când râde are expresia mea. Se poate, câtă vreme stă mult cu mine. În rest, e toată tati. Am înrămat într-un tablou câteva fotografii cu ea şi tati la aceeaşi vârstă, şi nici bunicii nu şi-au dat seama din prima unde e tati. Au crezut că e peste tot Selona!

Cum arată o zi obişnuită pentru tine acum?

Nici o zi nu mai e obişnuită pentru mine! Selona ne uimeşte în fiecare zi! Spune ‘mama’, ‘tata’, merge, dar, pe lângă lucrurile pe care ştim că le fac toţi copiii mai devreme sau mai târziu, ne arată ce fel de om este ea. Iar asta e cu adevărat miraculos! Încă de când era micuţă, de pildă, dacă îi dădeam un obiect nou să-l descopere, ea se uita mai întâi la noi şi ne zâmbea, ca un semn de gratitudine, abia apoi începea să studieze. Acum, râde cu gura până la urechi şi mai scoate şi sunete de satisfacţie. Asta ne arată că mulţumirea, bunătatea sunt în natura fiinţei, dar stau alături de dorinţă, curiozitate şi plăcere şi trebuie încurajate când se manifestă ca să poată creşte. Ca părinte, trebuie să fii atent să nu suprimi dorinţa, altfel le îngropi pe toate celelalte.

Mai ai timp liber? Ce îţi place să faci atunci când ai un moment liber?

Când am o fereastră în vreuna din seri, fug la cinema. Îmi plac mult filmele, am devorat nominalizările la Oscar, am făcut nişte pariuri. Din păcate, mă duc singură, pentru că în acest timp stă Cosmin cu fetiţa. Deocamdată, şi citesc singură, cât doarme ea, sper ca într-o zi să citim împreună, să interpretăm, să facem roluri, să trăim, vorba Ioanei Pârvulescu, atâtea vieţi, câte cărţi citim.

Lucrezi în televiziune de mulţi ani. Cum ţi se pare că a evoluat jurnalismul de televiune?

Greu. A fost patronat de oameni înrolaţi politic şi deturnat de la sensurile lui. Jurnalişti foarte tineri, grăbiţi să facă televiziune mai degrabă decât să ştie presă, au fost striviţi de interese pe care nu le-nţelegeau şi n-au mai evoluat. Au lăsat, fără voia lor, să existe televiziunea de ştiri fără să mai existe ştirea. Sper ca noi, aici, la Digi24 HD, să putem arăta tuturor, cum se fac stirile corecte. Pe 1 martie implinim 2 ani, primii 2 ani de informaţie echilibrată. Iar promisiunea Digi24 în 2014 este că aducem informaţia la putere. Tocmai de aia vom demara 4 campanii jurnalistice de anvergură, „Raport de tara”, cu o dezbatere in mediul universitar; „1989: anul care a schimbat lumea”, despre implinirea a 25 de ani de la Revolutie; „Oameni”, o campanie despre aceia dintre noi care au, fără să ştie, în ei stofă de eroi si, poate cea mai interesantă abordare jurnalistică a ultimilor 25 de ani,”Cat s-a furat in Romania?”, o intrebare la care incercam sa dam raspuns cu ajutorul anchetei jurnalistice. Avem de muncă nu glumă, anul asta. Şi să nu uităm că din martie vom fi în toate reţelele de televiziune prin cablu din România.

La ce te uiţi la televizor? Urmăreşti un show anume sau un serial?

Urmăresc ştirile, de multe ori live, pe Internet, în timp ce pregătesc diferite lucruri pentru copil. La seriale mă uit rar, urmăream cândva „Urzeala Tronurilor” pe HBO, aştept să revină noua serie. În rest, nu prea mai am când.

Cine crezi că este personalitatea momentului în România?

Naţiunile au în istoria lor câte un emisar, un uns providenţial trimis să lumineze conştiinţele şi să reaşeze sensurile, rostul acelei naţii. Horia Roman Patapievici e un astfel de om, dar contemporanii săi sunt orbiţi de ura şi frustrarea propriei mediocrităţi ca să poată înţelege şi accepta asta.

Care este cel mai important sfat pe care l-ai primit până acum?

E un sfat pe care l-am auzit de curând de la un actor la emisiunea „Jurnal pentru copii”, de la Digi 24. Să nu faci niciodată în viaţă o meserie care să le facă pe plac altora. Părinţilor, de pildă.

Suntem în luna dragostei. Votezi pentru Valentine’s Day sau Dragobete?

Mie îmi sună bine Valentine’s pentru că, deşi e o sărbătoare de import, ea e măcar autentică. Dragobete sună nefiresc din toate punctele de vedere. Cuvântul are sonorităţi slave, e lipsit de expresivitate, amorul stă foarte departe de semnul său lingvistic. De Dragobete nu pomenea nimeni înainte de Valentine’s, nici nu-i cunoaştem prea bine originile, e mult poporanism în această abordare şi foarte puţin folclor autentic. E ca şi cum ni s-ar cere acum să renunţăm la neologismele din limba engleză şi să vorbim în slavă veche. Invocarea unei tradiţii în acest sens e un fals şi comportă mult diletantism.

Care a fost cea mai puternică dovadă de dragoste primită până acum?

Că soţul meu şi-a adus un pat pliant ca să doarmă lângă mine în rezerva de spital când m-am operat; că a stat cu tăviţa sub capul meu când vărsam cheaguri de sânge; că m-a hrănit cu linguriţa ca pe copii când nu puteam să mănânc; că m-a plimbat apoi printre fulgi de zăpadă, cu balonul; că m-a dus pe malul mării să sărim din avion cu paraşuta; că a condus în premieră o maşină cu volan pe partea dreaptă în Anglia doar ca să prind eu ultimul concert Meat Loaf; că el a schimbat primele scutece ale copilului la maternitate; că o ia pe Selona în braţe şi dansează când cântă Melua, iar mie mi se umplu ochii de lacrimi…

Nicoleta Nicolae