Liam Neeson a terorizat box office-ul românesc cu Taken 3: Teroare în L.A
Lansat simultan pe 60 de ecrane din toată ţara, prin intermediul distribuitorului Freeman Entertainment, filmul Taken 3: Teroare în L.A. a fost urmat în box office-ul românesc de Hobbitul: Bătălia celor 5 oştiri şi Al şaptelea fiu, care au fost vizionate de aproximativ 21.700 şi respectiv 21.200 spectatori în acest weekend.
Dacă în 2008, primul film din seria Taken aducea în sălile de cinema aproximativ 5.700 de spectatori, în 2012 Taken 2:Teroare în Istanbul realiza în premieră peste 52.000 de admisii, de această data ascensiunea fenomenului este demonstrată de cei aproximativ 80.000 de cinefili care au ales să vizioneze în premieră revenirea lui Liam Neeson în Taken 3: Teroare în L.A.
După ce şi-a salvat fiica şi a deconspirat o reţea de traficanţi de carne vie din Paris, iar apoi a eradicat o bandă de terorişti în Istanbul pentru a-şi recupera soţia, de această dată Bryan Mills (Liam Neeson) este pus în postura de a-şi demonstra nevinovăţia în ultima parte a francizei, Taken 3: Teroare în L.A..
Urmărit atât de poliţie cât şi de criminali periculoşi, Mills va trebui să-şi răzbune familia şi să pună capăt terorii odată pentru totdeauna.
Distribuit de Freeman Entertainment, filmul Taken 3: Teroare în L.A. poate fi vizionat în momentul de faţă pe marile ecrane din toată ţară.