Leslie Nielsen a murit la 84 de ani

De: Mioara Tronaru / 29.11.2010, 13:01
Leslie Nielsen a murit la 84 de ani
Actorul canadian Leslie Nielsen a decedat, ieri, la vârsta de 84 de ani, într-un spital din statul american Florida, din cauza unei pneumonii, anunţă Mediafax.

Internat în urmă cu 12 zile din cauza unor probleme
pulmonare, starea de sănătate a actorului s-a agravat în ultimele
48 de ore, a precizat fiul actorului, Doug Nielsen, pentru un post
de radio din Manitoba.
Duminică după-amiază, „avându-i alături pe prieteni şi pe soţia sa
Barbaree, a adormit şi a murit în timpul somnului”, a adăugat
aceeaşi sursă.

Născut pe 11 februarie 1926 în oraşul canadian Regina, Leslie
Nielson a studiat actoria la Toronto şi New York şi a avut o
carieră în film şi televiziune de peste şase decenii, în timpul
căreia a jucat în peste 100 de filme.

Actorul canadian a debutat în televiziune în anii 1950 şi devenit
cunoscut graţie rolurilor din serialele americane „Peytone Place”,
„Dr. Kildare”, „Evadatul”, „Kojak” şi „M.A.S.H.”.
Leslie Nielsen a devenit un star internaţional prin rolurile din
comediile „Avionul bucuclaş/ Airplane!” şi trilogia „Naked Gun/ Un
poliţist cu explozie întârziată”.
Leslie Nielsen a fost căsătorit de trei ori şi a avut două fiice cu
a doua soţie.