”Lemurii” au dat de greu în ”Ultimul Trib”: ”Nici nu-mi mai pasă cum arăt, doar vreau să fiu curată!”
Una dintre provocările ”Lemurilor” a fost o activitate care acasă este nu doar una simplă, ci chiar şi un răsfăţ: spălatul! ”M-am spălat pe păr în ligheanul în care spălăm şi hainele… nici nu-mi mai pasă cum arăt la televizor, doar vreau să fiu curată! Mi-am băgat capul în lighean, m-am şamponat şi apoi mi-am mai turnat un alt lighean în cap”, a povestit puţin amuzată şi puţin şocată Daniela Crudu.
”Ferească Dumnezeu, dacă am crezut eu vreodată să ajung în chiloţi într-o baie comunală…”, a povestit râzând şi Sorana, care apoi a avut şi alte activităţi ”domestice”, precum spălatul hainelor la singura sursă de apă din sat sau gătit pe foc de lemne.
Cum se vor descurca cele trei triburi în Teritorii, dar şi ce se va întâmpla cu ”Lemurii” după accidentarea lui Dorian Popa, telespectatorii pot vedea în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1.
În continuare, triburile îşi vor măsura puterile în competiţii spectaculoase şi tensionate atât pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-şi dezvălui adevărata faţă şi fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.
Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriţă, Ioana Şulea, Mircea Zamfir şi Roxana Chiperi.
Cei şapte sportivi îşi vor măsura puterile cu tribul format din vedete şi cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Şerban şi cuplul format din Gabriela Popa şi Silviu Geandra.
Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuţ Iftimoaie, Paula Chirilă şi Sorin Brotnei.